Primarul interimar al Sectorului 4, social-democratul Daniel Băluță, a făcut o gafă care l-a costat funcția.
Băluță a preluat atribuțiile de primar după ce Cristian Popescu Piedone și-a dat demisia în urma tragediei din clubul Colectiv. După ce a fost ales în această funcție, Băluță și-a dat demisia din cea de consilier, omițând faptul că un primar interimar nu poate ocupa acest post fără a fi membru în Consiliul Local, informează b365.ro.
Pentru a nu pierde numărul de consilieri, Băluță a gândit că locul său de consilier poate fi luat de un supleant al PSD, însă nu a știut că o astfel de mișcare este ilegală. Măsura s-a lăsat cu plângeri, unele voci acuzând că toate actele semnate de Băluță ar fi lovite de nulitate.
Vineri, Daniel Băluță a decis să transforme ședința Consiliului Local dintr-una ordinară, într-un extraordinară, pe a cărei ordne de zi să fie inclusă invalidarea demisiei sale.
12 consilieri au votat în favoarea retragerii demisiei, iar 13 împotriva sa, fiind nevoie de jumătate plus unu din numărul consilierilor pentru ca decizia să fie adoptată.
Continuarea ședinței sub conducerea lui Băluță a fost boicotată de de consilierii care nu fac parte din PSD, aceștia părăsind sala.
„După numirea președintelui PSD sector 4 în funcția de primar interimar în locul suspendatului Piedone, consilierului local al PSD Daniel Băluță a pus pe ordinea de zi a ședinței din data de 26.11.2015 HotărâreaConsiliului Local nr. 186 prin care s-a constatat vacantarea propriului loc de consilier local ca urmare a numirii sale în funcția de primar interimar. Vacantare locului de
consilier îi anulează lui Daniel Băluță dreptul de a ocupa funcția de primar interimar.
După ce a realizat gafa pe care a făcut-o fie din necunoaștere crasă a legislației, fie din prostie, fie din rea intenție, viitorul candidat al PSD la Primăria Sectorului 4 a încercat să-și redobândească calitatea de consilier local prin forțarea unei hotărâri a Consiliului Local de anulare a hotărârii de vacantare. Dar și această acțiune este lovită de ilegalitate în condițiile în care hotărârile de vacantare pentru funcțiile de consilieri locali/generali nu pot fi anulate. Singura posibilitate legală de a redeveni consilier local/general este un nou proces electoral. Adică,
Daniel Băluță va putea reveni în Consiliul local al sectorului 4 abia anul viitor, candidând din nou pe listele electorale în alegerile locale din 2016”, se arată într-un comunicat al reprezentanților PNL, citat de b365.ro.
Acum se așteaptă ca Prefectura București să clarifice acestă situație.