În jur de 900 de persoane au donat sânge la centrele de transfuzie deschise duminică pentru victimele tragediei din Crevedia , a anunţat Ministerul Sănătăţii, potrivit Știrileprotv.ro.
Centrele de transfuzie sanguină au fost deschise, duminică, în 24 de judeţe şi Bucureşti, pentru ca cetăţenii să poată veni în sprijinul victimelor exploziei de la Crevedia, a informat Institutul Naţional de Transfuzie Sanguină. Astfel, aproximativ 900 de persoane au donat pentru cei răniți.
Este vorba despre centrele din judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Galaţi, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Mureş, Olt, Sălaj, Sibiu, Teleorman, Timiş, Vâlcea şi Vrancea, precum şi din municipiul Bucureşti.