Comisia Europeană ar fi exprimat rezerve în privința planului fiscal pe care l-a propus Guvernul României, sugerând în schimb că necesarul de bani la buget ar putea fi asigurat printr-o creștere a TVA cu 2%, dar și printr-o nouă majorare a impozitului pe dividende. Echipa Bruxelles-ului a fost condusă de Celine Gauer, directoare generală a grupului operativ pentru redresare și reziliență.
După discuțiile cu Celine Gauer și ceilalți reprezentanți ai Comisiei Europene, miniștrii de la finanțe, muncă și fonduri europene au fost băgați în ședință de premierul Marcel Ciolacu. Guvernul României ar fi respins creșterea TVA la 21%, precum și majorarea TVA la alimente. Decizia politică ar urma să fie luată la întâlnirea dintre prim-ministrul român și Ursula von der Leyen, după cum a susținut deputatul PSD Gabriel Zetea, la Știrile B1 TV prezentate de Gabriela Mihai..
Celine Gauer este directoarea generală a grupului operativ pentru redresare și reziliență (RECOVER) din cadrul Comisiei Europene, organismul care răspunde de orientarea punerii în aplicare a Mecanismului de redresare și reziliență și care îi raportează direct președintei Ursula von der Leyen.
Anterior, Celine Gauer a deținut mai multe poziții în cadrul Comisiei: secretar general adjunct de coordonare a politicii (august 2018 – octombrie 2020), director general adjunct pentru siguranță alimentară în Directoratul General pentru Sănătate și Siguranță Alimentară (martie – iulie 2018).
Între 1995 și 2018 a ocupat mai multe poziții în Directoratul General pentru Concurență, ultima oară pe cea de director pentru Energie și Mediu.
Gauer a studiat drept și economie la Universitatea Sorbona și la Institutul de Studii Politice din Paris.