Un focos al unei rachete S-300, care a fost produsă în 1968, a căzut în localitatea Chițcani din Transnistria, potrivit HotNews.ro.
Despre incidentul de la Chițcani, localitate aflată la 10 kilometri de Tiraspol, a vorbit și președintele Comisiei Unificate de Control din zona de securitate a conflictului transnistrean, Oleg Beleakov, care reprezintă partea transnistrean în acest format. El susține că focosul rachetei a căzut în grădina unui localnic, în locul în care acestea creștea cartofi.
„Incidentul a avut loc aproximativ la ora 00.50, în data de 25 septembrie, adică în această noapte. Pe raza localității Chițcani a avut loc o explozie destul de puternică, dar nu la sol, ci pe cer.
După această explozie, o parte a acestei rachete a căzut într-o gospodărie de pe strada Tkacenko. Ulterior, aceasta a fost identificată de observatorii militari din cadrul Comisiei Unificate de Control. Zona a fost izolată. Ca urmare, a fost stabilit că la fața locului se află o parte a rachetei, mai exact un focos explozibil.