Austria a primit, de la începutul anului, tot mai mulți imigranți proveniți din Germania, pe fondul agresiunilor comise în noaptea de Anul Nou la Koln.
Mulți dintre cei retrimiși nu aveau acte valide, alții nu voiau să ceară azil în Germania, ci în alte țări, cu precădere în cele scandinave.
În ceea ce privește naționalitatea, majoritatea dintre ei provin din Afganistan, Maroc și Algeria, conform gândul.info.
„Numărul zilnic de imigranţi trimişi înapoi a crescut de la 60 în decembrie, la 200 de la începutul anului”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției austriace.
În Koln, peste 500 de femei au depus plângere la poliție, în urma agresiunilor sexuale și furturilor comise în noaptea de Revelion, iar în Hamburg, numărul acestora ajunge la 100.
Majoritatea agresorilor ar fi de origine nord-africană sau arabă.