Un licean eminent s-a aruncat în gol de pe acoperiș. A lăsat bilete de adio

Un licean eminent s-a aruncat în gol de pe acoperiș. A lăsat bilete de adio
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Un elev de 18 ani învăța la un colegiu de elită din Galați, primiea bursă și făcea voluntariat, dar și-a pus capăt zilelor aruncându-se de pe acoperișul blocului. A lăsat bilete de adio pentru fiecare membru al familiei.

Medicii nu i-au putut salva viața

Poliția a fost sesizată, luni, în jurul orei 16.05, că o persoană este întinsă la sol, după ce a căzut de la etaj, pe aleea dintre două blocuri de pe strada Slănic din Galați. Oamenii legii s-au deplasat rapid la fața locului și au identificat o victimă de 18 ani, care a fost transportată la spital, dar medicii nu i-au mai putut salva viața și i-au declarat decesul, conform Adevărul.

Băiatul și-ar fi premeditat decesul după ce a lăsat mai multe bilete de adio pentru familia sa.

Răzvan, elevul eminent din clas a 12-a de la Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” din Galați, era un copil implicat, făcea voluntariat și avea media peste 8.50, iar de curând luase și examenul „Cambridge”.

Profesorii și vecinii, șocați de gestul elevului

Profesorii spun că era un copil cuminte, cu bun simț, dar introvertit.

„Dumnezeu să te ierte, Răzvan! Ca profesor al tău, pot să-ți spun că pentru mine ai fost și vei rămâne elevul pe care-l caut la fiecare generație, copil cu mult bun simț și respect deosebit. Sper ca bunul Dumnezeu sa te așeze în locul bine meritat! Cu tristețe în suflet și regret că nu am făcut mai mult pentru a te ajuta sa treci de aceste momente grele din viața ta, al tău domnul profesor Mogoș Cătălin!”, a scris profesorul său de biologie, pe rețelele de socializare.

Și vecinii săi sunt șocați de gestul băiatului și nu îi înțeleg fapta, adăugând că făcea parte dintr-o familie bună.

„Era un copil foarte bine educat, liniștit, cu bun simț. Îl știu de când era mic. Îmi pare tare rău că s-a întâmplat o așa tragedie. Dumnezeu să-l ierte”, a spus o vecină.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și vor continua cercetările pentru a afla circumstanțele în care s-a produs tragedia.