Suma incredibilă pe care o primește Irinel Columbeanu de la statul român. Fostul milionar nu are bani să plătească azilul: „Am poprire la bancă pe pensie”

Suma incredibilă pe care o primește Irinel Columbeanu de la statul român. Fostul milionar nu are bani să plătească azilul: „Am poprire la bancă pe pensie”
Foto: Instagram

Irinel Columbeanu primește o pensie mică de la statul român, dar banca îi reține-o din cauza datoriilor. Serghei Mizil a lansat o strângere de fonduri în podcastul său pentru a acoperi chiria azilului din Ghermănești, unde locuiește acum Columbeanu.

Ce pensie primește Irinel Columbeanu

Serghei Mizil și Ion Cassian au organizat un live pe YouTube pentru strângerea de fonduri în favoarea lui Irinel Columbeanu, cazat la azilul din Ghermănești de trei săptămâni, unde chiria lunară este de 7.000 de lei.

„Primesc o pensie de 1.976 de lei pe lună, dar am poprire la bancă pe pensie! Romanița m-a ajutat să-mi plătesc chiria la ultimul apartament, pe care l-am avut într-un complex rezidențial. În prezent, nu mai dețin nicio proprietate. Acum, însă, Romanița nu m-a mai ajutat, nici Monica, deloc”a dezvăluit Irinel Columbeanu, în podcastul lui Serghei Mizil, găzduit chiar la azil, scrie Click.ro.

Fostul milionar de la Izvorani a dezvăluit detaliile legate de modul în care o are trecută în telefon pe Monica Gabor.

„Mami! Da, normal, fiindcă este mama fiicei mele”, a mai spus Irinel.

Fostul milionar nu are bani să plătească azilul

Irinel este în azilul lui Ion Cassian pentru o perioadă de aproape o lună, fără a plăti pentru îngrijirea specializată pe care a primit-o în mod continuu.

„El a stat 15-20 de zile la azil pe gratis, fără să plătească nimic. Am primit și noi niște mici amenzi când au fost controalele acelea mari, dar pentru niște nereguli minore”, a precizat Ion Cassian, patronul azilului din Ghermănești.

Irinel Columbeanu, în vârstă de 66 de ani, este internat în azilul din Ghermănești timp de trei săptămâni. Situația sa financiară este disperată, fiind în imposibilitatea de a-și acoperi costurile de ședere în azil. Azilul este același loc în care a decedat tatăl său, Ion Columbeanu, acum 7 ani.