Legea dării în plată a creat confuzie în societatea românească. Guvernatorul BNR a precizat, joi, că acesta este primul pas către disoluția unei ordini de drept.
„A fost prezentată ca fiind socială, după ce s-a văzut că nu sunt 800.000 de persoane care intră sub incidența ei (…) devine pe rând o lege a dreptății (ceea ce înseamnă că sunt și legi strâmbe), devine apoi o lege a haiduciei, ceea ce este și mai interesant, având în vedere că „haiduc” în engleză înseamnă „în afara legii”, deci legea în afara legii, iar cel mai tare mi se pare că această lege a devenit Lege economică! (…)Ba mai mult, gogomănia asta cu legea economică o promovează chiar un tânăr doctor. Categoric a ajuns doctor printr-o eroare și sper că se va corecta această eroare. (…) Ultima chestie extrem de nărăvașă! Am citit că este o lege a eliberării din sclavie!”, a precizat guvernatorul, scrie agerpres.
„Dacă lăsăm asemenea confuzii să persiste, mâine aflăm că nu există nicio legătură între productivitate și salarii, iar poimâne se dă o lege care spune că nivelul de trai în România trebuie să fie mai mare decât în Germania”, a subliniat Isărescu.
Pe de altă parte, Isărescu atrage atenția băncilor că nu explică suficient publicului care sunt activitățile bancare.
Guvernatorul BNR a relatat și o discuție cu un oficial al Băncii Centrale Europene (BCE), după ce proiectul Legii privind darea în plată a fost trimis instituției europene spre informare.
„Când a apărut proiectul de lege a dării în plată, am înștiintat conform legii Banca Centrală Europeană, cerându-le să își dea cu părerea. Ajung la Frankfurt și un coleg mi se adresează:”Măi Mugure, ce-i cu legea asta?” Păi, îi spun, proiectul se discută în Parlament și e ca și aprobat. „Dar voi nu aveți Cod Civil? Că legea asta e o derogare de la Codul Civil”, mi se spune. Da, zic, e o derogare. „Dar voi legi bancare nu aveți?”, sunt iar întrebat. Ba da, zic, avem. „Păi legea dării în plată e în contradicție cu legile bancare!” E o derogare, zic. „Iar derogare? Dar spune-mi, cei care au promovat legea au dat vreodată vreun credit sau au lucrat vreodată în vreo bancă?”, sunt întrebat. Nu cred, nu știu, nu-i cunosc. „Am înțeles. Probabil că nu au dat credite ci au luat credite și nu mai vor să dea banii înapoi. Cam asta este citirea din exterior, rapidă, a unui proiect de lege care nu are nimic cu legislația în vigoare și care înseamnă derogare, derogare, derogare!” „, a mai spun Isarescu.