Valeriu Zgonea, despre guvernarea Cioloș: Nu avem ce să reproșăm până acum

Valeriu Zgonea, despre guvernarea Cioloș: Nu avem ce să reproșăm până acum
Foto: monitorulexpres.ro

Președintele executiv al PSD, Valeriu Zgonea, recunoaște că nu are ce reproșa „până acum” guvernului tehnocrat, cu privire la angajamentele pe care și le-a luat.

„Până acum, aceste lucruri sunt în parametri normali. Nu avem ce să reproșăm. Până acum. Sunt anumite sincope pe care nu le înțelegem. Una dintre ele este strict legată de Ministerul Sănătății, cealaltă este legată de o anumită comunicare a unor miniștri, care îi pune într-o situație delicată pe românii care au rămas acasă și care poate nu au un venit. Totuși să nu uităm că trebuie să ne adresăm românilor, pentru că facem politici publice pentru românii din România”, a precizat Zgonea.

Potrivit acestuia, și dialogul cu premierul Cioloș este constant și nici nu au fost sesizate „abordări care să afecteze politicile publice pe care noi le-am propus”, scrie Agerpres.

De altfel, nici moțiunile de cenzură nu sunt excluse, dar în acest moment nu există „nicio dezbatere în interiorul partidului, cu privire la această chestiune”.