Al doilea cel mai prestigios turneu de junori de tenis din lume a fost câștigat de către un român talentat de 14 ani, Stefan Leustian, născut în România, dar care a luat drumul Americii, arată prosport.ro.
Acesta a dat un interviu pentru o publicație franceză, după ce a impresionat în Franţa, de la Tarbes, în turneul Petits As.Leustian a câştigat autoritar finala, 6-1, 6-2, în faţa croatului Borna Devald. "Leustian a strălucit în lumina reflectoarelor, mai ales în semifinală, în momentul în care condus cu un set la zero, în faţa unui jucător francez, campion în urmă cu o săptămână la Bolton", în turneul Nike International, arată aceeași publicație.
"Eu sunt individul care se lamentează mereu pe teren"
"Am lucrat mereu foarte mult la atitudine, la menţinerea unei stări mentale pozitive. Antrenorul meu, Andy Brandi, m-a forţat mereu să fiu calm. Eu sunt individul care se lamentează mereu pe teren. El este genul care spune – dai de două ori, ai plecat acasă. Deci dacă mă plâng de două ori, ies din antrenament. Aşa că a trebuit să lucrez la partea asta. Aşa că acum, îmi este mai uşor să îmi păstrez calmul pe teren şi să mă concentrez punct cu punct. Mi-a îndreptat anumite carenţe în ceea ce priveşte serviciul, am lucrat la jocul de picioare şi la tranziţii", a explicat Leustian.
"La şapte ani, am jucat primul meu turneu, la categoria până în opt ani, începători, şi am câştigat"
"Când tata era acasă, juca din când în când tenis, dar nu la modul serios. Tata mi-a dat o rachetă de plastic şi o minge de burete, când aveam doi ani, iar eu am început să dau pur şi simplu în ea. Eram de neoprit, dădeam în tot ce prindeam. Îmi plăcea. Am ajuns să joc pe un teren de tenis cum trebuie la şase ani, iar antrenorul meu a făcut tenisul distractiv. La şapte ani, am jucat primul meu turneu, la categoria până în opt ani, începători, şi am câştigat. Asta m-a ajutat enorm la capitolul încredere, pentru că îmi doream cu adevărat să joc şi să câştig. Aşa că am continuat să îmi forţez limitele. Tenisul este distractiv, chiar şi atunci când nu joci la cel mai bun nivel al tău, atunci când lupţi să găseşti o cale de a câştiga. Iubesc adversitatea", a continuat românul.
"Am fost în România în urmă cu câteva săptămâni. Mergeam an de an acolo, dar acum tenisul are prim-planul. De când am câştigat Petits As, lumea mă ştie, iar Federaţia Română de Tenis m-a invitat să mă antrenez cât timp sunt acolo. M-am pregătit cu antrenorul şi cu câţiva prieteni", a adăugat Stefan Leustian.