Rareș Bogdan: Noi nu am făcut un summit la București pentru Nehammer. Sunt încrezător că lucrurile se vor regla până la finele anului / Iohannis și Ciucă au avut discursuri consistente, de care ar fi meritat să se discute mai mult (VIDEO)

Rareș Bogdan: Noi nu am făcut un summit la București pentru Nehammer. Sunt încrezător că lucrurile se vor regla până la finele anului / Iohannis și Ciucă au avut discursuri consistente, de care ar fi meritat să se discute mai mult (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Europarlamentarul Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, s-a arătat „convins că în cele din urmă Nehammer va ceda” și „încrezător că lucrurile se vor regla până la finele anului”, chiar dacă oficialul austriac a spus ”nu” României în Schengen, chiar la București.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat pe B1 TV. Bogdan a vorbit și despre șansele lui Klaus Iohannis de a ocupa o funcție europeană după ce i se termină mandatul de președinte.

Rareș Bogdan, despre negocierile pentru aderarea deplină a României la Schengen

„Noi nu am făcut un summit la București pentru Karl Nehammer și pentru a rezolva o chestiune care e negociată. După cum știți, Ministerul Afacerilor Interne, condus de Cătălin Predoiu, și Ministerul Afacerilor Externe, condus de Luminița Odobescu, împreună cu Administrația Prezidențială și Guvenrul României continuă negocierile.

Eu sunt absolut convins că în cele din urmă Nehammer va ceda.

Acum, să ținem tot ce s-a întâmplat la București de trei zile – Bucureștiul a fost capitala europeană a politicii – doar cu ce a făcut Nehammer…

Manifestul electoral, care e programul electoral al PPE și programul de guvernare al viitoarei Comisii, e unul care conține un paragraf în care România, PNL a insistat extrem de mult să fie cuprins, legat de prioritatea intrării în Schengen terestru și feroviar. (…)

E un strigăt al unei țări care e nedreptățită, e o încercare de a pune presiune pe Austria prin toate formele posibile și imposibile. În paralel, vă garantez că experții MAI și MAE continuă negocierile cu Austria.

Eu sunt încrezător că lucrurile se vor regla până la finele anului”, a declarat liderul liberal.

Rareș Bogdan, despre viitorul politic al lui Iohannis

Întrebat în legătură cu posibilul viitor politic european al lui Iohannis , acesta a răspuns: „Pot să vă spuns că Iohannis și Ciucă au avut două discursuri foarte consistente de care ar fi meritat să se discute mai mult. Ce s-a întâmpla la București și discuțiile legate de securitatea în regiune, problema fermierilor la nivel european, problemele Europei cu privire la finanțări și extindere sunt foarte importante pentru viitor. De asemenea, a arătat aprecierea de care se bucură România în rândul celei mai mari familii politice de la nivel european din acest moment – PPE. Deci eu cred că e un plus organizarea Congresului PPE la București. Cred că în continuarea România are dreptul și poate să solicite o poziție-cheie în viitoarea structură a Comisiei, Consiliului, Parlamentului European, una din cele 6 – 7 poziții importante, că România e singura țară care pe graniță cu Ucraina nu a făcut niciun pas în lateral”.

Totodată, Rareș Bogdan a mai spus că Iohannis ar avea concurent doar în premierul Croației, „o țară totuși mică și fără importanța României din punct de vedere geostrategic”.