Traian Basescu a fost ales presedinte al PMP, cu 480 de voturi din tot atatea exprimate la Congresul Partidului Miscarea Populara.
Acesta a votat si asumarea de catre partid a obiectivului unirii Republicii Moldova cu Romania.
"Prin respingere trebuie să reașezăm conducerea PMP-ului, pentru că dacă organizațiile teritoriale nu au fost afectate, conducerea la vârf a fost afectată. Ca atare, vom reproduce conducerea Mișcării Populare la Partidul Mișcarea Populară", a spus liderul PMP.
PMP ramane condus de Traian Băsescu, președinte executiv va fi Eugen Tomac, secretar general Dorel Onaca iar prim-vicepreședinți Siegfried Mureșan și Cristian Diaconescu.
Băsescu, ales președinte al PMP: Iohannis ne-a arătat că are căciulă cu care putem să-l facem muftiu la moschee
#DIRECT_ONE_odzokk#
Cel mai important vot din cadrul Congresului a fost cerut pentru asumarea de catre partid a obiectivului unirii Republicii Moldova cu Romania.
"Să vă întreb, pentru că avem nevoie de confirmarea dumneavoastră, dacă unirea României cu Republica Moldova este un obiectiv pe care îl acceptati. Cine este pentru?".
Propunerea a fost adoptata in unanimitate de catre cei peste 2.000 de delegati prezenti la Congresul PMP.
Tot in cadrul congresului, Traian Basescu s-a aratat nemultumit de situatia moscheii care ar urma sa fie construita in Bucuresti.
"Tot timpul s-a spus că o putem analiza pozitiv, cu condiția să ne arătați terenul în Istanbul pentru echivalentul unei moschei, pentru o catedrală care să se numească Brâncoveanu. Dacă domnul Erdogan vrea să construiască o moschee, atunci României ar trebui să i se dea teren pentru o catedrala. Aici discutăm de o moschee, ceea ce înseamnă pelerinaj. Ce a oferit Erdogan, în schimb, o capelă. Capela o putem avea și fiecare în casă, într-un colțișor".
Presedintele PMP este deranjat de faptul ca seful statului a acceptat cu lejeritate construirea moscheei.
"Această problemă este din timpul lui Iliescu și nici un personaj până la Iohannis n-a spus: da, construiți moscheie că eu o sa fac o capelă. Domnul personaj Iohannis ne-a arătat la Iași că are o căciulă cu care putem să-l facem muftiu la moschee".
Declaratia vine sa confirme o fotografie devenita virala pe internet.