România se menține un exportator important în ceea ce privește armamentul pentru SUA și nu numai.
România a exportat în anul 2015 armament în valoare de 156 de milioane de euro, cu 2% mai puțin față de anul precedent. SUA a cheltuit în acest an peste 60 de milioane de euro, adică aproape 40% din totalul exporturilor româneşti de armament. Statul american a atins un nivel record al achiziţiilor din ultimii 6 ani. Printre principalii clienți se mai numără și Orientul Mijlociu, Asia şi Africa, scrie gândul.info.
În 2015, Arabia Saudită şi Gabon au devenit clienți importanți deoarece au achiziționat armament românesc în valoare de aproximativ 15 milioane de euro fiecare.
De asemenea, țări precum Serbia, Ungaria, Italia sau Canada au apelat cu încredere la tehnica militară românească. Pe lângă țările enumerate anterior, Bulgaria, Turcia şi Franţa sunt clienţii constanţi de arme româneşti, care şi-au crescut cel mai mult achiziţiile faţă de anul precedent.
Creşteri importante ale achiziţiilor de armament românesc au înregistrat şi India, Liban sau Azerbaidjan. De asemenea, Emiratele Arabe Unite au revenit pe piaţa de armament din România.
Top 10 clienţi de armament românesc în 2015
1. SUA: 60,09 milioane euro
2. Israel: 16,75 milioane euro
3. Arabia Saudită: 15,8 milioane euro
4. Gabon: 13,96 milioane euro
5. Turcia: 8,55 milioane de euro.
6. Bulgaria: 7,98 milioane euro.
7. Afganistan: 2,87 milioane euro.
8. Germania: 2,84 milioane euro.
9. Marea Britanie: 2,32 milioane euro
10. Franţa: 2,13 milioane euro.
Față de anul precedent, industria de armament a României a reuşit să piardă clienţi de la care câştigase sume mari în anii trecuţi, mai ales din Europa, dar a atras alţii noi din Orientul Mijlociu, Asia şi Africa.
Clienții care nu se mai regăsesc pe lista clienţilor de armament românesc sunt Olanda, Norvegia, Macedonia sau Slovacia.