Team Biden vrea ca Ucraina să nu mai atace rafinăriile rușilor. Care este motivul

Team Biden vrea ca Ucraina să nu mai atace rafinăriile rușilor. Care este motivul
Foto: Hepta - Zuma Press / Rod Lamkey

Joe Biden și echipa sa de campanie vor ca Ucraina să nu mai atace infrastructura energetică a Rusiei, în special instalațiile din industria petrolieră.

Care este motivul

Aceștia se tem că acest lucru va duce la creșterea prețurilor la combustibil în America, cu doar câteva luni înaintea alegerilor.

Confruntați cu costuri mari la pompele de benzină, alegătorii ar putea scufunda speranțele lui Biden privind obținerea unui nou mandat la Casa Albă, în condițiile în care, așa cum indică prognozele, starea economiei va juca un rol crucial în deciziile luate la urne în toamnă, iar liderul democrat continuă să fie sancționat masiv de americani pentru felul în care gestionează economia SUA, scrie G4media.

Prețurile la benzină în Statele Unite ale Americii (SUA) sunt în creștere de luni de zile, media națională urcând la 3,657 dolari/galon duminică, potrivit Asociației Americane de Automobile. Cu o lună înainte, media prețului la galonul de benzină era de 3,358 dolari.

„Nimic nu-l îngrozește mai mult pe un președinte american în exercițiu decât o creștere a prețurilor la pompe în cursul unui an electoral,” a declarat Bob McNally, președintele grupului de consultanță Rapidan Energy și fost consilier energetic la Casa Albă.

Atacuri multiple asupra infrastructurii energetice a Rusiei

Ucraina a efectuat o serie de atacuri multiple asupra infrastructurii energetice a Rusiei.

Astfel, la mijlocul lunii martie, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a atacat simultan cu drone trei rafinării de petrol din Rusia – la Riazan, Kstovo (regiunea Nijni Novgorod) și la Kirișii (regiunea Leningrad), a declarat o sursă din cadrul serviciilor de informații ucrainene.

Anterior, dronele au atacat o rafinărie din regiunea Nijni Novgorod și un depozit de petrol din Orel. Acolo au izbucnit incendii puternice după ce instalațiile au fost vizate de aparate fără pilot ucrainene (UAV).

De asemenea, guvernatorul regiunii Leningrad a anunțat că o dronă a încercat să atace o rafinărie de petrol din apropierea orașului Kirișii. Cu toate acestea, potrivit autorităților ruse, drona a fost doborâtă.

Mai mult, după doar două zile de la acele atacuri, dronele trimise de forțele Kievului au lovit o rafinărie de petrol din Kaluga, la sud-vest de Moscova. Surse rusești au afirmat că instalația a fost vizată de trei drone, provocând pagube unor echipamente.

Totodată, la mijlocul săptămânii trecute, Ucraina a lansat atacuri nocturne cu drone asupra mai multor rafinării de petrol rusești.

Vineri, 26 aprilie, drone ucrainene au lovit două rafinării de petrol ruseşti şi un aerodrom militar, într-un atac nocturn de mare anvergură, a declarat o sursă din apărarea ucraineană.

Atacurile ucrainene au vizat doar instalațiile de prelucrare a petrolului

Momentan, atacurile ucrainene au vizat doar instalațiile de prelucrare a petrolului, evitând porturile care exportă produsul care generează o mare parte din veniturile Rusiei; aceasta înseamnă că impactul asupra piețelor globale – și în SUA – este deocamdată mai puțin drastic, deși exporturile de petrol ale rușilor au fost afectate, conform sursei citate.

“Dacă Ucraina ar începe să vizeze și instalațiile de țiței, acest lucru ar putea amenința producția generală și exporturile Rusiei și, mai semnificativ, prețurile globale ale petrolului ar crește, crescând inflația și presiunile costului vieții în SUA și în alte părți,” a spus Markus Korhonen, adăugând: “Ar crește, de asemenea, perspectivele ca Rusia să riposteze, de exemplu, țintind infrastructura energetică pe care se bazează Occidentul”.