Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității a anunțat că pentru un candidat dintre cei 541 de la alegerile europarlamentare „urmează a fi introdusă, la instanța competentă, o acțiune în constatare a calității de colaborator al Securității”.
Colegiul CNSAS a anunțat, vineri, printr-un comunicat de presă, că pentru un candidat „urmează a fi introdusă, la instanța competentă, o acțiune în constatare a calității de colaborator al Securității”.
Pentru alți 223, „Colegiul CNSAS a decis emiterea de adeverințe care să ateste că persoanele verificate nu au avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia sau menținerea deciziilor/adeverințelor eliberate anterior, întrucât nu au fost identificate în arhiva CNSAS documente noi sau neprocesate”.
Pentru 315 candidați nu sunt necesare verificări întrucât este vorba despre persoane născute după 22 decembrie 1973.
„Pentru un număr de 2 candidați verificările sunt în curs de soluționare”, a mai precizat CNSAS.
În cazul alegerilor locale, situația verificărilor efectuate de CNSAS arată astfel:
Pentru patru candidați, CNSAS a emis adeverințe de constatare a colaborării cu Securitatea. Altul a fost identificat ca lucrător al Securității.