O rochie veche de 4 secole a fost descoperită în ruinele unei ambarcațiuni.
În anul 1962, rochia s-a pierdut când 12 ambarcațiuni ale flotei regale au eșuat în urma unei furtuni în drumul spre Olanda.
Ea a fost descoperită în urmă cu doi ani și a fost ținută ascunsă până când s-a aflat originea ei.
Această rochie de mătase este considerată una dintre cele mai importante descoperiri făcute pe teritoriul maritim al Olandei.
Rochia ar fi aparținut lui Jean Kerr, contesa a unui regiuni medievale din Noua Zeelanda și predecesoarea reginei Henrietta Maria, consoarta lui Charles I, informează The Guardian.
“Este extraordinar că a fost găsită o rochie din secolul 17, dar este și mai spectaculos faptul că am putut să o asociem unei anumite persoane”, a declarat Akkerman, conform sursei citate.
Până pe 16 mai, rochia poate fi admirată la Muzeului Kaap Skil de pe insula Texel.
![]()
Foto: Twitter History