Geoană denunță o campanie de fake news, după ce Șercan l-a acuzat de plagiat. Replica jurnalistei: „Dovezile pe care le-am prezentat sunt zdrobitoare” (VIDEO)

Geoană denunță o campanie de fake news, după ce Șercan l-a acuzat de plagiat. Replica jurnalistei: „Dovezile pe care le-am prezentat sunt zdrobitoare” (VIDEO)
Foto: Emilia Șercan / Facebook

Jurnalista de investigații Emilia Șercan a dezvăluit luni, într-un articol pentru PressOne, că Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO și potențial candidat la prezidențiale, a plagiat prin traducere cel puțin 78 din cele 279 de pagini ale lucrării sale de doctorat.

Geoană a avut o reacție diplomată pentru PressOne dar apoi, pe Facebook, a acuzat o „campanie de fake news” motivată politic și electoral, „pentru că unii s-au speriat de discuțiile din spațiul public despre o posibilă candidatură a mea”.

Șercan a comentat diferența aceasta de atitudine, într-o intervenție în emisiunea „News Pass”, moderată de Laura Chiriac pe B1 TV.

Emilia Șercan, despre reacția lui Geoană la acuzația de plagiat

„Dl Geoană, vineri după-amiază, când l-am sunat să-i cer un punct de vedere, era extrem de jovial și-mi făcea confidențe legat de faptul că se află mult mai aproape în chestiunea plagiatului și a dezvăluirilor despre plagiat de mine decât de alte persoane, care contestă ce fac eu, ca azi să vină și să spună că e un atac murdar. Putea să-mi spună și mie, vineri, lucrul acesta în conversația care a durat aproape 20 de minute. Putea să-mi spună: ”e un atac murdar, eu nu cred în demersul dvs, cred că v-a pus cineva să faceți lucrurile astea”.

Nu, Geoană a fost… chiar la un moment dat l-am simțit din tonul vocii că e jovial. E adevărat că pe măsură ce-i puneam întrebări legate de ce am descoperit în teză i-a dispărut orice urmă de bucurie din glas, dar astea sunt alte chestiuni…

Nu mă așteptam la un alt gen de reacție venită din partea lui azi, ca să fiu foarte sinceră. Sunt absolut convinsă că urma să reacționeze, având în vedere că dovezile pe care le-am prezentat sunt zdrobitoare.

Am arătat azi că cel puțin 78 de pagini din teza de doctorat au conținut plagiat, fie că vorbim de text, grafice sau tabele făcute de alte persoane, conținut care nu e citat și nu e atribuit. Acest conținut, în mod ironic, e plagiat din doi foști președinți ai SUA, Bill Clinton și George W. Bush. De altfel, a fost așa cumva ironic când am descoperit acest lucru la bibliotecă, citind teza de doctorat. Aceste lucrări n-au fost citate, nu sunt menționate în bibliografia tezei. E evident că au fost plagiate prin traducere.

De fapt, teza are o mare problemă de structură, de concepție, lucru care pe mine m-a făcut să mă gândesc că la ea au lucrat mai multe persoane”, a explicat Emilia Șercan, pentru B1 TV.

Șercan: Softurile nu identifică plagiatul prin traducere

În reacția de pe Facebook, Geoană a scris că mai multe softuri anti-plagiat au arătat că nu a copiat în teza sa de doctorat: „Când mai multe softuri anti-plagiat spun că NU există similitudini și totuși cineva se trezește să vină cu o acuzație falsă, nu pot decât să mă gândesc la rea-intenție sau rea-credință”.

În schimb, Șercan îl întreabă când anume a folosit aceste softuri, că în 2005, atunci când și-a susținut lucrarea, ele nici măcar nu existau. În plus, rectorul Academiei de Studii Economice, unde Geoană și-a susținut teza, i-a spus luni dimineață jurnalistei că teza încă nu a fost verificată de ASE. De asemenea, Șercan a mai declarat că nici acum softurile anti-plagiat nu sunt suficient de sofisticate încât să detecteze textul plagiat prin traducere dintr-o limbă în alta.