Gestul neașteptat al unui suporter la nunta lui Ianis Hagi. Ce i-a pregătit fiului lui Gică Hagi după ce a încercat să se strecoare la eveniment

Gestul neașteptat al unui suporter la nunta lui Ianis Hagi. Ce i-a pregătit fiului lui Gică Hagi după ce a încercat să se strecoare la eveniment
Cât a costat costumul de mire al lui Ianis Hagi, sursă foto: Facebook

Andrei Marius a devenit viral pe rețelele sociale în perioada EURO 2024, datorită clipurilor sale din timpul meciurilor în care au jucat tricolorii. Acesta a vrut să facă un gest frumos pentru Ianis Hagi, în marea zi.

Suproterul i-a oferit un cadou lui Ianis Hagi

Andrei Marius nu a fost invitat la petrecere și nici nu a reușit să intre în incinta restaurantului, însă a reușit să le predea organizatorilor care s-au ocupat de nuntă, un plic însoțit de o scrisoare, potrivit cancan.ro. 

„Suntem pe lacul Știrbey, foarte aproape de nunta lui Ianis Hagi, însă din păcate nu am reușit să intrăm. Au fost foarte mulți copilași care au venit spre mine și au țipat Niță, hai să facem poză! Au fost foarte multe persoane, invitații au început deja să apară”, a ținut să spună Andrei, pe internet.

De asemenea, i-a transmis și un mesaj public: „Sper din tot sufletul meu ca plicul să ajungă la Ianis Hagi. Îi mulțumesc mult, dacă o să vadă acest videoclip după nuntă și îi urez casă de piatră și hai că ne vedem la Mondial, abia aștept să merg acolo!”, a mai spus acesta.

Cine este Andrei Marius

Andrei Marius a devenit cunoscut pe rețelele de socializare după ce a fost prezent la toate meciurile echipei naționale la EURO 2024. A făcut deseori haz de necaz în timpul partidelor de la Campionatul European de Fotbal, susținând cu entuziasm jucătorii Naționalei.

Clipurile sale au devenit virale pe TikTok, adunând zeci de mii de aprecieri și răspândindu-se rapid pe platformă. Fiind un mare fan al lui Ianis Hagi, nu putea lipsi de la nunta anului. Neavând invitație, nu a reușit să intre în incinta restaurantului unde a avut loc evenimentul.