Adi Mutu spune că are „oferte și din România”: „Sunt discuții avansate și, dacă aș spune da, probabil că mâine aș fi acolo” / „Nu m-a contactat nimeni de la Farul”

Adi Mutu spune că are „oferte și din România”: „Sunt discuții avansate și, dacă aș spune da, probabil că mâine aș fi acolo” / „Nu m-a contactat nimeni de la Farul”
Adrian Mutu. Sursa foto: Hepta.ro / SportPictures / Flaviu BUBOI/SPORT PICTURES

Adrian Mutu susține că nu l-a contactat nimeni de la Farul Constanța, dar că are într-adevăr o ofertă din campionatul României. Declarația a fost făcută, pentru Fanatik, în contextul speculațiilor că ar urma să devină antrenorul echipei de la Ovidiu în cazul în care Gică Hagi preia naționala.

Adi Mutu: Am oferte și din România

„Briliantul” susține că este „în discuții cu alte echipe din străinătate”, dar că are „oferte și din România”.

„Nu m-a contactat nimeni de la Farul. Eu sunt în discuții cu alte echipe din străinătate. Am oferte și din România, dar nu pot să spun mai multe. E o ofertă din SuperLigă, da. Știu că vi se pare ciudat. Sunt discuții avansate și, dacă aș spune da, probabil că mâine aș fi acolo.

În România lumea nu are răbdare, se plictisește repede și schimbă doar de dragul de a schimba. De abia au trecut două etape. Eu aștept în acest moment. Multe campionate nu au început, iar echipele sunt în cantonamente. Al nostru a început și aștept să văd ce se întâmplă. Vreau să fac o alegere corectă și să stau mai mulți ani acolo.

Da, îmi place Farul. Ai condiții foarte bune acolo. Da, o să analizez, nu e prima oară. Am venit și ca fotbalist după Hagi. Dacă Hagi merge la națională, clubul Farul nu poate să stea tot timpul să zică ‘E greu să vii după Hagi’”, a declarat Adi Mutu.

Ultima oară a fost la CFR Cluj

Adi Mutu a demisionat de la CFR Cluj în primăvară, după o înfrângere drastică în fața divizionarei secunde Corvinul Hunedoara în sferturile Cupei României, scor 4-0.

Corvinul avea să câștige trofeul în cele din urmă, iar în prezent joacă în Europa League. Joi, hunedorenii o vor întâlni pe Rijeka, vicecampioana Croației, în turul 2 preliminar.