Istoricul incidentelor în care au fost implicate aeronavele EgyptAir

Istoricul incidentelor în care au fost implicate aeronavele EgyptAir
Foto: vladtv.com

Cazul avionului dispărut deasupra Mării Mediterene nu este primul incident major cu care se confruntă compania aeriană EgyptAir. În trecut, alte două avioane de pasageri ale acestora s-au prăbuşit, unul a fost deturnat şi un alt aparat de zbor a luat foc pe pista aeroportului din Cairo.

Ultimul incident major în care a fost implicat un aparat de zbor al companiei egiptene s-a produs în urmă cu mai puţin de 2 luni, pe 29 martie, când un avion de pasageri care zbura pe ruta Alexandria-Cairo a fost deturnat şi a aterizat în Cipru. Aeronava a aterizat pe aeroportul din Larnaca și după câteva ore tensionate, în care majoritatea ostaticilor au fost eliberați, atacatorul a fost arestat. Atunci, s-a dovedit că bărbatul responsabil de incident nu a avut intenţii teroriste, ci doar voia să îşi revadă soţia.

În urmă cu aproape 5 ani, pe 29 iulie 2011, cabina piloţilor a unei aeronave Boeing 777-200 a aceleiaşi companii de zbor a luat foc pe aeroportul din Cairo. De vină ar fi fost un scurt-circuit. Atunci, nimeni nu a fost rănit, dar aparatul de zbor a fost distrus în totalitate.

Pe 7 mai 2002, un alt zbor Egyptair s-a prabușit din cauza condiţiilor meteo favorabile. Ploaia, ceaţa şi furtuna de nisip din drum spre Tunisia s-a dovedit a fi fatală pentru 15 dintre cei 64 de pasageri, care nu au supravieţuit aterizării forţate.

În 31 octombrie 1999 un avion Boeing 767 a companiei egiptene ce bura pe ruta New York-Cairo s-a prăbușit în Oceanul Atlantic în dreptul orașului Nentucket, Massachusetts. Autoritățile americane au suspectat pilotul de sinucidere și de prăbușirea intenționată a avionului, fapt negat cu vehemență de oficialii egipteni.

Pe 8 martie 2014, zborul MH370 al companiei Malaysia Airlines cu 239 de pasageri la bord a dispărut deasupra Oceanului Indian. Primul fragment din avionul tip Boeing a fost găsit abia la 515 zile după ce acesta s-a prăbuşit şi a confirmat sfârşitul tragic al acestuia.