Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, i-a adresat un mesaj public premierului Marcel Ciolacu, liderul PSD, și s-a arătat de părere că „e nevoie de reformă în Justiție”.
Liderul USR a făcut aluzie la declarațiile recente ale premierului PSD, care se arăta de părere că justiția funcționează și trebuie lăsată să își facă treaba.
„Domnule Marcel Ciolacu, așa funcționează Justiția, cum spuneți dumneavoastră?
O țară întreagă a văzut cum un baron PSD umbla în portbagaj cu peste un milion de lei, a văzut cum un angajat al statului se plimba cu o avere în mașină. O țară întreagă s-a revoltat văzând imagini clare cu domnul Buzatu care se plimba în mașină cu banii care ar fi ajuns pentru masa caldă a 80.000 de elevi în ziua respectivă. Acum, Justiția – care funcționează și trebuie lăsată în pace, cum spune Marcel Ciolacu, ne spune că nu e chiar cum am văzut. Și nu printr-o decizie a unui judecător, ci printr-un artificiu de procedură.
Domnule Ciolacu, cum a funcționat în acest caz, unde este dreptatea aici?”, a declarat Elena Lasconi, sâmbătă, într-o postare pe Facebook.
Președinta USR consideră că Justiția are nevoie de o reformă.
„Ce anume funcționează dacă după 35 de ani Dosarul Revoluției încă se tot plimbă între instanțe? Despre cel al Mineriadei mai vorbim? 10 august? Colectiv?
De asta, domnule Ciolacu, e nevoie de reformă în Justiție. Să lăsăm oamenii de bună-credință din sistem să-și facă treaba, să premiem profesioniștii și să-i scoatem din schemele dubioase pe cei care murdăresc ideea de justiție și de dreptate.
Eu vreau ca la finalul acestui an să decidem pe ce drum o ia România: pe calea justiției care funcționează cum zice Ciolacu sau avem și noi parte de dreptate pe bune după 35 de ani?”, a mai declarat Elena Laconi.