Jens Stoltenberg, secretar-general NATO, a acordat un interviu ziarului german Bild în care atrage atenția asupra unor manevre importante pe care Rusia le face în încercarea de a-și crea o zonă de influență.
"Rusia încearcă să creeze o zonă de influenţă prin mijloace militare. Cu încălcarea dreptului internaţional, Moscova a anexat Crimeea şi îi susţine pe separatiştii din estul Ucrainei. Observăm, de asemenea, o militarizare masivă a frontierelor NATO: în regiunea arctică, în regiunea baltică, în Marea Neagră şi până la Marea Mediterană. Avem cunoştinţă despre manevre importante, agresive şi neanunţate dinspre partea rusă şi trebuie să reacţionăm la aceasta " a declarat Stoltenberg citat de Agerpres, în contextul anunțului de luni NATO de staționare a 4 batalioane în țările baltice și Polonia.
Șeful NATO a insistat pe caracterul pur defensiv al manevrelor făcute de alianța pe care o conduce, afirmând ca se dorește evitarea unui conflict și nu escaladarea.
Îngrijorați de criza ucraineană și de potențialul militar în creștere al Rusiei la granița lor, fostele țări din blocul sovietic care fac acum parte din NATO au cerut suplimentarea numărului de militari staționați pe teritoriul lor. Astfel s-a luat decizia ca 4 batalioane a câte 800- 1.000 de persoane fiecare să fie deplasat prin rotație în Estonia, Letonia, Lituania și Polonia.