Panică pe aeroportul „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, după ce un avion a întâmpinat dificultăți la aterizate, din cauza unei defecțiuni a fuzelajului. Autorităţile din Cluj au activat Planul Roşu de Intervenţie.
Incidentul a avut loc marți, pe aeroportul „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, după ce o aeronavă a semnalat dificultăți la aterizare, din cauza unei defecțiuni tehnice.
„Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Avram Iancu’ al judeţului Cluj a fost notificat în urmă cu puţine momente, de către reprezentanţii Aeroportului Internaţional ‘Avram Iancu’ Cluj despre faptul că un avion ar putea întâmpina dificultăţi la aterizare, din cauza unei defecţiuni la fuzelaj.
Astfel, a fost activat planul roşu de intervenţie, la faţa locului deplasându-se patru autospeciale cu apă şi spumă, două ambulanţe SAJ şi o ambulanţă SMURD”, se arată într-o informare transmisă de reprezentanţii ISU Cluj, citată de Știrile ProTV.
Potrivit ISU Cluj, aeronava a aterizat în urmă cu puţine momente şi nu au fost raportate probleme.