Exercițiu militar de amploare în România. 10.000 de soldați NATO se antrenează pentru cel mai rău scenariu posibil

Exercițiu militar de amploare în România. 10.000 de soldați NATO se antrenează pentru cel mai rău scenariu posibil
Sursa Foto: Hepta.ro

10.000 de soldați din mai multe state membre NATO se antrenează neîncetat pentru cel mai negru scenariu posibil în contextul dat: un atac al Rusiei. În acest timp, președintele SUA, Donald Trump, negociază împreună cu Ucraina și Rusia încheierea războiului.

„De peste 75 de ani Alianţa NATO a fost piatra fundamentală a securităţii globale. În ultimul deceniu, ameninţările cu care s-au confuntat alianţa noastră au devenit din ce în ce mai complexe şi impredictibile”, a declarat amiralul Stuart B Munch, pentru Observator News.

Scenariul pe baza căruia se desfășoară exercițiul a fost gândit încă din anul 2024 şi a inclus trageri cu muniţie reală. Într-o perioadă incertă ca aceasta, timpul de reacţie al militarilor este esenţial.

„Scopul exerciţiului a fost dislocarea rapidă a forţei de reacţie rapidă, aşa cum v-am spus, în mod organizat, din Marea Britanie către falncul estic al Alianţei”, a declarat generalul MApN Vlad Gheorghiţă.

Soldații americani nu au participat la exercițiul militar

Exerciţiul se defăşoară simultan în trei ţări, însă, cea mai mare parte a lui are loc în România. Participă aproximativ 10.000 de militari, dintre care, în premieră, niciun soldat din SUA. Absenţa militarilor americani a ridicat multe semne de întrebare referitoare la viitorul Alianţei.

„Vom avea nişte discuţii în interiorul NATO şi vor fi deciziile Alianţei, nu deciziile Statelor Unite sau deciziile României. Sunt foarte încrezător că vom continua să ne antrenăm soldaţii împreună, aici în România, pentru a oferi toate capacităţile necesare pentru apărarea ţării noastre”, a declarat generalul MApN Vlad Gheorghiţă.

În total, 10 mii de soldaţi din 9 ţări NATO au participat la exercițiul Steadfast Dart 2025, care s-a desfășurat în patru poligoane din ţară: Cincu, Smîrdan şi Bogata şi Babadag.