Noi proteste organizate de susținătorii lui Călin Georgescu în București. Jandarmeria a luat măsuri speciale

Noi proteste organizate de susținătorii lui Călin Georgescu în București. Jandarmeria a luat măsuri speciale
Susținători ai lui Călin Georgescu participă la un miting de protest în dreptul sediului Curții Constituționale din București, 10 ianuarie 2025. Inquam Photos / George Călin

Noi proteste pro-Georgescu au loc în București. Susținătorii candidatului prorus s-au strâns în Piața Victoriei, context în care Jandarmria a anunțat măsuri speciale pentru siguranță.

Vineri, câteva zeci de susținători ai lui Călin Georgescu protestează în Piața Victoriei din București. Aceștia cer reluarea turului doi al alegerilor prezidențiale.

Jandamii au luat măsuri speciale de securitate. De asemenea, un alt protest pro-Georgescu este anunțat și pentru ziua de sâmbătă în Capitală.

”Pentru vineri, 21 februarie 2025, există o intenție de protest în Piața Victoriei, organizat de un susținător al unei persoane publice care a candidat la alegerile prezidențiale în anul 2024.

Acest demers este asumat și de un partid parlamentar, care a obținut un protocol prin Comisia de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice din Primăria Municipiului București pentru intervalul orar 10:30-23:00, estimând prezența a 50 de persoane.

Pentru sâmbătă, 22 februarie 2025, începând cu ora 11:00, s-a făcut un îndemn din partea aceleiași persoane publice pentru prezența în număr mare a unor cetățeni în Piața Constituției, în scopul strângerii semnăturilor necesare depunerii candidaturii sale la alegerile prezidențiale din anul 2025.

Această manifestație a fost asumată în cadrul Comisiei de Avizare de către un susținător, estimând prezența a 100 de persoane, scopul declarat fiind „protejarea tezaurului și valorilor fundamentale împotriva autorităților abuzive”.

De asemenea, un reprezentant al unui partid parlamentar susținător al aceluiași candidat anterior menționat și-a asumat în paralel o altă adunare publică, în alveola Parcului Izvor din fața Camerei Deputaților, scopul declarat fiind protestul împotriva deciziei Curții Constituționale privind anularea turului II al alegerilor și revenirea la cursul democratic și constituțional, estimând prezența a 9000 de persoane”, a transmis Jandarmeria Capitalei.