Cristian Tudor Popescu demontează scenariul trimiterii trupelor de menținere a păcii în Ucraina: „Nu există în acest moment nicio perspectivă. Care pace?!”

Cristian Tudor Popescu demontează scenariul trimiterii trupelor de menținere a păcii în Ucraina: Nu există în acest moment nicio perspectivă. Care pace?!
Foto: Hepta/MMA / Vlad Stan.

Gazetarul și scriitorul Cristian Tudor Popescu a comentat marți seara, în emisiunea News Pass, declarațiile făcute de Crin Antonescu potrivit cărora nu este de acord cu trimiterea de trupe românești de menținere a păcii în Ucraina.

Cristian Tudor Popescu a precizat că aceste declarații ale candidatului coaliției la prezidențiale nu au o valoare de politică externă, ci sunt făcute pentru atragerea votanților din tabăra suveraniștilor:

“Toate declarațiile pe care le auzim acum sunt declarații politice orientate spre interior, și în primul rând acesta, anunțul domnului Antonescu. Asta nu e o afirmație cu valoare din punctul de vedere al politicii externe. Nu ai de unde să știi, pur și simplu, care va fi conjunctura peste o lună, peste două, peste trei și dacă de pildă se va ajunge ca în Ucraina să fie masate trupe NATO tu ce faci? Domnul Antonescu știu că este un adept al orientării către NATO și către Uniunea Europeană. Deci dacă vor fi trupe NATO de menținere a păcii, europene și americane, România ce face, rămâne pe dinafară? A făcut declarația asta orientată spre interior. Domnul Antonescu, participând la alegerile prezidențiale, vizează obținerea de voturi din zona, și nu o să îi mai numesc nici suveraniști, nici antieuropeni, din zona MîRGA-rilor, de la Make Romania Great Again.

Vrea să obțină voturi de acolo și aceasta este o declarație eficientă din punct de vedere electoral, asta este ținta domnului Antonescu”.

Pe de altă parte, Cristian Tudor Popescu este pesimist în ceea ce privește planul de pace discutat în ultimele zile, precizând că Rusia nu are niciun interes pentru acest lucru, ci pentru continuarea războiului:

“Din punctul de vedere al politicii externe tot ce auzim în spațiul public, să trimitem, să nu trimitem, tinerii noștri să nu fie trimiși la război, bocete sau totuși, domnule, trebuie și noi să trimitem…sunt vibrații ale aerului. În Ucraina nu va călca picior de soldat european sau american. Cine spune asta? Rușii!

Nu există în acest moment nicio perspectivă. Discutăm de trupe de mențienre a păcii! Care pace?! Ca să vorbești de trupe de menținere a păcii trebuie să vorbești de pace. Pacea, în acest moment, nu are nicio perspectivă. Cu luni în urmă am spus acest lucru, că nu se va face pace acum pentru că nu vrea Rusia, pentru că nu are niciun interes să facă pace. Din partea lui Putin nu ați auzit niciun fel de referire la ce s-a discutat și ce s-ar fi înțeles cu Trump. Trump în schimb tot spune, în stilul său caracteristic, am vorbit am aranjat eu cu Putin….nu a aranjat nimic, nu s-a rezolvat nimic!”.

De asemenea, Cristian Tudor Popescu a criticat dur modul în care Donald Trump a început discuțiile cu Putin:

“Începi negocierea spunând că Ucraina nu are ce să caute în NATO și că teritoriile cucerite deja de Rusia sunt ca și pierdute pentru Ucraina, așa te duci la Putin? Așa cedezi din start, în loc ca astea să fie pe masă și să negociezi la sânge, cedezi din start două puncte esențiale. Iar Putin nu are niciun interes. În momentul de față, armata Rusiei presează puternic asupra armatei ucrainene. Ucraina rezistă greu și politic acum. Președintele Zelenski este uzat și fizic, și ca imagine politică, un lucru firesc mai ales în condițiile crunte pe care le-a străbătut în acești trei ani. Rusia vrea să meargă înainte, nu va accepta niciun fel de pace”.