Profitorii războaielor comerciale. Cotația aurului pe fondul lipsei de încredere în politicile lui Trump

Profitorii războaielor comerciale. Cotația aurului pe fondul lipsei de încredere în politicile lui Trump
Sursa foto: Freepik

Speculatorii care pariază pe aur sunt profitorii războaielor comerciale declanșate de Donald Trump. În contextul măsurilor imprevizibile și haotice adoptate de administrația de la Casa Albă, investitorii preferă activele mai sigure.

Aurul a început săptămâna cu un nou maxim istoric. Investitorii preferă metalul prețios, dat fiind că nu știu la ce să se aștepte de pe urma noilor taxe vamale anunțate de Donald Trump. Aceștia se tem că războaiele comerciale la nivel global vor avea consecințe grave asupra investițiilor. Drept care se orientează spre ceva mai sigur.

Astfel, pe piața spot, uncia de aur se tranzacţiona, în jurul orei 4:44 GMT, la 3.110,81 dolari. Anterior, prețul a urcat până la un nivel record de 3.115,79 dolari.

Metalulprețios a înregistrat o creștere de 18%, de la începutul anului, în condiţiile în care, rând pe rând, au fost depăşite cel puţin 15 maxime istorice. Avansul a fost susținut de achiziţiile de aur ale băncilor centrale şi cererea investitorilor de valori de refugiu pe fondul înmulţirii incertitudinilor economice şi geopolitice.

Politica lui Trump provoacă neîncredere

Donald Trump a semnat săptămâna trecută un decret privind impunerea de tarife vamale suplimentare de 25% la importurile de autoturisme în SUA. În acest context, traderii se aşteaptă ca miercuri Casa Albă să anunţe tarife reciproce.

„Nivelul de anxietate de pe piaţă a crescut înaintea anunţului tarifelor americane reciproce, care menţin aurul la mare creştere ca instrument defensiv”, a declarat analistul şef de la KCM Trade, Tim Waterer.

Mai multe bănci importante şi-au majorat prognozele de preţ pentru aur, în frunte cu Goldman Sachs Group Inc. Zilele trecute, banca şi-a îmbunătăţit prognoza până la 3.300 de dolari uncia la finele anului.

Reprezentanții instituției au menţionat cererea peste aşteptări din partea băncilor centrale şi intrările puternice ale fondurilor de tip exchange traded funds (ETF). Acestea stochează lingouri pentru investitori.