Un tânăr de 20 de ani a fost salvat după cinci zile de sub dărâmături, în noaptea de marți spre miercuri, în urma cutremurului catastrofal din Myanmar.
O echipă de salvatori turci și birmani au salvat tânărul de sub ruinele unui hotel din capitala Naypyidaw, conform știrileprotv.
Marți, au mai fost salvate două fetițe și bunica lor, prinse sub dărâmături. Ele se aflau la etajul șase al unei clădiri din Mandalay atunci când s-a produs seismul puternic.
Alte salvări miraculoase au avut loc tot ieri, când un copil de 5 ani a supraviețuit 60 de ore sub ruine, alături de trei femei, dintre care una însărcinată.
Bilanțul cutremurului dezastruos de 7,7 grade pe scara Richter din Myanmar a ajuns la 2.700 de morți.
Spitalele din Myanmar sunt avariate de cutremur, iar numărul mare de victime depășește capacitățile. ONU și Crucea Roșie au avertizat că materialele sanitare nu sunt suficiente, iar unii oameni primesc îngrijiri afară, de teama ca nu cumva spitalele să se prăbușească după o altă replică.
Ajutoarele ajung greu din cauza războiului civil și a infrastructurii afectate de cutremur.
Și în Thailanda, țară în care s-a resimțit cutremurul puternic, continuă misiunile de căutare și salvare după ce un zgârie-nori aflat în construcție, din Bangkok, s-a prăbușit. Vicepremierul țării vrea demararea unei anchete pentru a afla cauza prăbușirii.
„Cred că trebuie să aflăm care a fost cauza principală ca să putem trage niște învățăminte și să putem îmbunătăți legislația în materie de construcții”, a spus guvernatorul din Bangkok.
Ministrul thailandez al Industriilor a transmis că oțelul folosit pentru ridicarea structurii a fost de proastă calitate.