Amenzi mai mari pentru vecinii gălăgioși. Sancțiunile pot ajunge până la 12.000 de lei

Amenzi mai mari pentru vecinii gălăgioși. Sancțiunile pot ajunge până la 12.000 de lei
Foto: Captura YT

Tulburarea liniștii publice ar putea fi sancționată cu amenzi mult mai aspre. Proiectul de lege care a trecut deja de Senat prevede creșterea amenzilor pentru vecinii gălăgioși.

Mai mult, potrivit proiectului, constituie infracțiune organizarea de petreceri şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate mare nu numai în mediul urban, cum prevede legea în vigoare, ci şi în mediul rural.

Proiectul trebuie votat în Camera Deputaţilor, care este camera decizională, potrivit stirileprotv.ro.

Tulburarea liniştii vecinilor se sancţionează şi când faptele se repetă într-un interval de 72 de ore, faţă de 24 de ore, cât este menționat în forma actuală a legii, potrivit propunerilor din document.

Cei care își deranjează vecinii între orele 22 și 8 dimineața sau între orele 13 și 14, ar putea primi amenzi între 1.000 și 2.000 de lei. În prezent, pentru astfel de fapte, amenda e de 1.500. Pentru repetarea faptei în următoarele 72 de ore, amenda urcă la 6.000 de lei

Organizarea de petreceri private ar putea fi sancționată cu amenzi de la 4.000 până la 6.000 de lei, iar dacă fapta se repetă în următoarele 72 de ore, reclamatul se poate alege cu încă 12.000 de lei amendă.

Ultima oră
13:59 - Ionel Ganea a vorbit despre accidentul în care i-a murit fiul de 2 ani: „Eu și soția mea am rămas cu dorul care nu pleacă niciodată”. Gestul făcut în memoria lui Alexandru
13:57 - Schimb dur de replici în Parlamentul European. De ce a criticat Manfred Weber moțiunea PSD-AUR și ce a spus despre Simion: „Am fost fericit”
13:45 - Un bărbat a cumpărat un seif cu 15 euro și a găsit un lingou de aur de peste 30.000 de euro. Ce va face cu acesta
13:39 - PSD cere liberalilor să nu îl mai susțină pe Ilie Bolojan. Ce ascunde mișcarea oamenilor lui Sorin Grindeanu și ce planuri se fac în PNL în spatele lui Bolojan
13:31 - Cum vede Marcel Iureș prețurile și taxele tot mai mari: „Faptul că mănânci doar trei roșii în loc de cinci e perceput ca o catastrofă. Noi am trecut prin ceva de 100 de ori mai greu”
13:29 - AUR l-a „înlocuit” deja pe Bolojan. Scenă ironică în Parlament, la citirea moțiunii: „Domnule prim-ministru, Nini Săpunaru”
13:14 - Octavian Oprea, deputat PNL: „PSD minte cum respiră.” Ce se întâmplă de fapt cu demnitarii pe care PSD susține că i-a retras din funcții
13:05 - O cafenea din Stockholm, condusă de inteligență artificială. „Mona” angajează oameni și face greșeli bizare
12:59 - Cine ar putea fi viitorul premier, dacă Ilie Bolojan cade? Reacția lui Nicușor Dan
12:58 - Constantin Toma spune că va urma un Guvern PSD-AUR: Premierul să fie de la PSD, care a declanșat această nenorocire