Fostul șef ANAF, Gelu Diaconu, a fost trimis în judecată în dosarul în care deputaţii Nicolae Păun şi Mădălin Voicu sunt acuzați de fraudă, alături de fostul vicepreședinte ANAF, Mihai Gogancea-Vătăşoiu. În acest context, Diaconu a publicat duminică pe blogul personal o serie de documente din dosarul „Partida Romilor”.
Gelu Diaconu este acuzat că a dat două circulare prin care s-a dispus „fie neîncasarea prin necomunicare/stoparea transmiterii către contribuabili a deciziilor privind regularizarea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate aferentă anului 2012”.
Cu toate acestea, Gelu Diaconu susţine că circularele vizau 4,5 milioane de contribuabili, nu pe cei câteva sute care au prestat activităţi pentru Partida Romilor, de altfel, cu caracter fictiv.
„Nu putem vorbi despre un prejudiciu atâta timp cât obligaţia de plată a fost numai suspendată, ulterior, la circa două luni, fiind amnistiată prin actele normative adoptate. În situaţia în care acuzaţia ar avea logică, prejudiciul ar fi trebuit reţinut nu numai în ceea ce priveşte cetăţenii romi, aşa cum sunt acuzat, ci s-ar extinde la cei 4,5 milioane de contribuabili”, a explicat Gelu Diaconu în declaraţia de inculpat.