Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a transmis luni un mesaj în care transmite că alegerile de duminică au fost libere, corecte și transparente.
“Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a acestui scrutin – autorităților electorale, observatorilor, forțelor de ordine, personalului administrativ și fiecărui român care a ales să se prezinte la vot.
Prin efortul și implicarea dumneavoastră, am reușit să organizăm alegeri libere, corecte și transparente.
Într-o perioadă în care încrederea cetățenilor în instituții este pusă la încercare, acest exercițiu democratic este o dovadă clară că România funcționează și că atunci când ne asumăm responsabilitatea cu seriozitate și bună credință, putem oferi cetățenilor motive de încredere”, a transmis Ilie Bolojan.
Acesta a subliniat că fiecare alegere bine organizată ne apropie mai mult de o societate în care cetățeanul simte că vocea lui contează, că este respectat și că statul lucrează în slujba lui.
“În numele instituției pe care o reprezint, dar mai ales în calitate de român, vă mulțumesc tuturor celor care ați făcut posibil acest lucru”.