Ozana Barabancea a vorbit despre drama prin care a trecut după ce fiul ei, Andrew, a suferit un infarct la doar 24 de ani. Artista era de față și chiar ea a chemat ambulanța. „Am reușit să îl împărtășesc chiar la terapie intensivă, și după ce l-am împărtășit a reușit să se ridice”, a susținut vedeta.
„Eu și fiul meu trecem printr-o schimbare radicală. (…) Nu l-am întrebat de ce pe Dumnezeu (n.r. de ce a făcut fiul ei infarct). Eu îi spun Lui Dumnezeu mulțumesc că eram de față, și eu am chemat salvarea. Îi mulțumesc Lui Dumnezeu că este viu. Eu personal am sunat de două ori la salvare. Am reușit să îl împărtășesc chiar la terapie intensivă, și după ce l-am împărtășit a reușit să se ridice.
Este o încercare, dar eu i-am spus fiului meu că este obligat să lupte, pentru că mie mi-au murit părinții când eu eram mică și nu am de gând să îmi îngrop copilul. El trebuie să mă îngroape pe mine, este mersul firesc al vieții, al lucrurilor. Trebuie să fiu puternică, cel puțin în fața lui, pentru că eu sunt un exemplu pentru el și sora lui la fel. Vom fi uniți, îl vom susține, îl vom ajuta. Este acasă acum”, a spus Ozana Barabancea, la „Xtra Night Show”, potrivit CanCan.
După o săptămână la terapie intensivă, Andrew a fost mutat pe salon și, pentru că recuperarea a decurs bine, el a fost externat marți, 6 mai. Familia și prietenii l-au așteptat acasă cu baloane colorate și multă iubire.
„Întoarcerea lui Andrew!!! Cu toată vitalitatea și sănătatea”, a scris Ozana Barabancea atunci, pe Instagram.
Vezi această postare pe InstagramO postare distribuită de Ozana Barabancea Maria (@ozana9barabancea)