Donald Trump a anunțat pe rețeaua sa Truth Social că va semna luni, 12 mai, la ora 13:00 GMT, un ordin executiv cu efect „aproape imediat”, în ceea ce privește ieftinirea, cu 30% până la 80%, a medicamentelor eliberate pe bază de rețetă din SUA, conform Adevărul.
SUA are printre cele mai ridicate prețuri la medicamente din lume. Trump susține că prețurile se vor ieftini. El a anunțat că urmează să semneze un ordin executiv astăzi, 12 mai.
Ordinul prevede ca Statele Unite să plătească același preț ca „națiunea care plătește cel mai mic preț din lume”, spune Trump. Măsura va avea efect „aproape imediat”, informeză New York Post, citat de Adevărul.
„Timp de mulți ani, lumea s-a întrebat de ce medicamentele eliberate pe bază de rețetă și produsele farmaceutice din Statele Unite ale Americii erau atât de mult mai scumpe decât în orice altă națiune, uneori fiind de cinci până la zece ori mai scumpe decât același medicament, fabricat exact în același laborator sau instalație, de aceeași companie????”, a scris el pe Truth Social. „A fost întotdeauna dificil de explicat și foarte jenant pentru că, de fapt, nu a existat niciun răspuns corect sau justificat”, a adăugat el.
În prezent, sistemul public Medicare, care oferă asigurări de sănătate persoanelor de peste 65 de ani, negociază prețurile cu marii producători. Negocierile vor intra în vigoare abia în 2026.