Ungaria duce o bătălie de peste un deceniu cu cuplurile homosexuale. În 2011, cu o majoritate absolută a partidului Fidesz, condus de premierul Viktor Orban, a fost adoptată Constituția în care căsătoria era definită ca uniunea dintre un bărbat și o femeie. Pe acest temei, de-a lungul timpului, autoritățile au refuzat să recunoască căsătoriilor între persoane de același sex, oficiate în străinătate, potrivit portalului Hvg.hu, citat de Agerpres.
În 2016 însă, guvernul Orban a stabilit, printr-un decret, ca căsătoriile între persoane de același sex să fie înregistrate ca uniuni de fapt. Nici până în prezent, această dispoziție nu a fost inclusă în reglementare.
În acest context, miercuri, Curtea Constituțională a Ungariei a decis că trebuie recunoscute ca uniuni de fapt căsătoriile încheiate în țări unde căsătoria între persoanele de același sex este legală și a calificat drept ilegal refuzul guvernului ultranaționalist de la Budapesta de a face acest lucru, transmite EFE.
Potrivit Curții Supreme, recunoașterea și protecția uniunilor între persoane de același sex „derivă din dreptul la demnitate umană, în principal din dreptul la autodeterminare”. Pentru că forma legală a uniunilor de fapt există de peste 15 ani, dar nu a fost aplicată vreunui cuplu homosexual căsătorit în străinătate, Constituția a fost încălcată. Curtea Supremă a ordonat ca situația să fie remediată până la 31 octombrie de către Parlament.
De când a ajuns la putere în 2010, guvernul premierului Orban a limitat din punct de vedere legal drepturile persoanelor LGTB+. Nu doar că a fost interzisă căsătoria între persoane de același sex, dar guvernele premierului Orban au promovat legi ce interzic recunoașterea legală a schimbării de gen și a adopției pentru cuplurile de același sex.
Până și parada organizată la sfârșitul lunii iunie, de comunitatea LGTB+, ar putea fi interzisă, ca urmare a mai multor modificări legislative aprobate recent de majoritatea parlamentară a Fidesz. În acest context, Comisia Europeană a anunțat recent că analizează reformă legală și a avertizat că „nu va ezita” să adopte măsuri împotriva Ungariei dacă va considera necesar.