Vrei o casă cu stil? Uite ce nuanţe îi dau personalitate

Vrei o casă cu stil? Uite ce nuanţe îi dau personalitate

Amenajările interioare nu sunt doar despre ce mobila sau finisaje alegi. Da, contează să ai finisaje de calitate, adecvate nevoilor tale, să alegi mobila din materiale bune, durabile, cu deisgn cool, dar la fel de mult contează şi paleta de culori. Culorile pe care le alegi în casa ta vor dicta nu numai aspectul estetic, ci şi atmosfera casei. De aceea, e bine să faci combinaţii inspirate, adecvate personalităţii tale.

Descoperă mai jos câteva nuanţe cu stil, pe care merită să le iei în considerare când îţi amenajezi casă:

Corai

O nuanţă care se face remarcată în orice amenajare, fără să intre neapărat la categoria culorilor foarte puternice, precum mov sau galben aprins, corai se poate integra uşor în design-ul casei. Corai merge de minune cu nuanţe de alb, bleu, gri, bleumarin sau gri-maroniu şi se pretează pentru orice zonă a casei.

Iată câteva idei uşor de pus în aplicare ca să integrezi nuanţe de corai în amenajare:

  • Un fotoliu. Un fotoliu extensibil corai va da o pată de culoare livingului, balconului sau dormitorului tău. Alege un model din material textil de calitate, pe care să-l foloseşti pentru a citi, a lucra sau a te odihni după o zi grea.
  • Lenjerii de pat. Îţi doreşti un strop de corai la tine acasă, însă nu vrei ceva foarte îndrăzneţ? Ce ai zice de lenjerii de pat în această nuanţă? Sunt 100% compatibile cu sezonul cald, mai ales dacă achiziţionezi un model din bumbac sau în. Când te plictiseşti de ele, le schimbi numaidecât.

Verde pădure

O nuanţă bogată, care te aduce mai aproape de natură, verde pădure inspiră relaxare, stare de bine şi linişte. În plus, această culoare a devenit din ce în ce mai populară în design-ul interior, aşa că numeroşi producători de mobilă şi accesorii au inclus-o în portofoliul lor. Asta înseamnă că găseşti uşor produse de culoare verde pădure, fie că e vorba de mobilă, fie că e vorba de accesorii sau decoraţiuni.

Pentru un strop de inspiraţie, uite cum să faci loc acestei nuanţe în casa ta:

  • Draperii sau rolete pentru geam. Câteva accente de verde pădure vor da casei tale un strop de culoare şi vor contribui la crearea unei atmosferi relaxante. Dacă-ţi doreşti o metodă iefina şi uşoară de a integra această nuanţă în amenajare, foloseşte rolete pentru geam sau draperii. Se găsesc uşor şi se montează cât ai bate din palme, în doar câteva ore.
  • Scaune de dining. Scaunele de dining reprezintă o modalitate minunată de a face loc nuanţelor de verde pădure în design-ul casei tale. Vor merge de minune cu o masă în tonuri lemnoase, de gri sau chiar albă.
  • Un perete accent. Verde pădure e o nuanţă care se pretează de minune pentru un perete accent, fie în living, fie în dormitor. Poţi colora în această nuanţă peretele din spatele canapelei extensibile sau chiar un perete din balcon. Cu puţină îndemânare, acest proiect se realizează pe cont propriu, fără să fie nevoie de zugravi sau meşteri. Costurile sunt şi ele reduse, în special dacă optezi pentru tapet sau vopsea lavabila.

Gri metalic

O nuanţă excelentă pentru amenajări minimaliste, în stil industrial sau în stil modern ori contemporan, gri metalic se asortează imediat cu nenumărate alte nuanţe. În plus, această nuanţa se găseşte uşor în magazinele de bricolaj şi de mobilă, unde mai pui că ajută la crearea unei atmosfere cu iz de modern, fresh.

Uite ce piese în tonuri de gri metalic se integrează uşor în decor:

  • Canapea extensibilă. O canapea extensibilă e întotdeauna o alegere bună, fie ca o pui în birou, fie ca o pui în living sau în dormitorul de oaspeţi. Indiferent că optezi pentru o canapea extensibilă de două locuri sau pentru una cu 3-4 locuri, un model în nuanţe de gri metalic va completă de minune un decor modern. Canapeaua extensibilă gri metalic se asortează cu tot felul de alte culori, de la alb murdar sau bej la maro, negru, corai, verde sau albastru.
  • Măsuţa de cafea. O măsuţă de cafea în tonuri de gri metalic poate da personalitate camerei de zi. Optează pentru un model din marmură, piatră sau metal, care se va potrivi bine într-un decor contemporan sau minimalist.

Ca să îţi amenajezi casa cu stil, ia neapărat în calcul paleta de culori pe care o vei folosi. Include în amenajare atât nuanţe neutre, care inspiră calm, precum bej, gri sau alb murdar, cât şi culori puternice sau pastelate. Corai şi verde pădure sunt două nuanţe minunate pentru amenajări interioare. Se pot integra uşor în orice fel de amenajare, nu încarcă spaţiul şi nu se demodează prea curând.

Bineînţeles, atunci când alegi culorile pentru design-ul casei tale, trebuie să ţii cont de ceea ce ţi se potriveşte şi de starea pe care ţi-o evoca o anumită nuanţa.