Pentru elevii și studenții din întreaga țară, începutul de vară presupune o perioadă încărcată de examene. Din dorința de a obține rezultate bune, unii ajung să-și neglijeze sănătatea, consumând în exces băuturi energizante pentru a putea învăța mai mult.
Însă, starea inițială de bine este înlocuită de reacții ale organismului care stârnesc îngrijorare și îi fac pe tineri să ceară ajutorul medicilor. Specialiștii atrag atenția că, în cazurile grave, substanțele energizante folosite în exces pot duce chiar și la deces, potrivit Știrile ProTV.
După ce timp de două săptămâni, a băut câte 2 litri de energizante pe zi, o studentă la Drept, în vârstă de 19 ani, a ajuns la Institutul de Psihiatrie Socola din Iași. Consumul excesiv de băuturi energizante a fost menit să o ajute să învețe zi și noapte pentru examenele din sesiune.
„Inițial, o stare de energie, doar că, ulterior, după ce am băut mai multe, am ajuns la spital cu palpitații, nu reușeam să mă țin pe picioare, greață, vărsături”, a povestit studenta.
Victime ale aceluiași obicei nesănătos sunt și mulți liceeni, mai ales în apropierea Bacalaureatului.
„Cred că 90% dintre cazurile pe care le am în cabinet, da, consumă astfel de băuturi, cu scopul de a rezista și să nu adoarmă, să stea să învețe”, a declarat Monica Dobrea, psiholog școlar.
Medicii spun că un elev nu ar trebui să consume mai mult de 100 de ml de băutură energizantă în 24 de ore, echivalentul a mai puțin de jumătate de doză. În ceea ce îi privește pe studenți, cantitatea recomandă este de maximum 400 de ml.
Principalele substanțe care pot facilita apariția problemleor de sănătate sunt cafeina și zahărul. Simptomele excesului de substanțe energizante sunt variate.
„Nervozitate, iritabilitate, lipsa somnului, scăderea puterii de concentrare. Palpitații, hipertensiune arterială, chiar au fost cazuri de morți subite după consumul exagerat de energizante”, a explicat Dr. Raluca Modoranu, psihiatru, Institutul de Psihiatrie Socola.
„Consumate în exces, aceste băuturi pot induce stare de depresie. Cantitatea de zahăr în exces poate duce la apariția obezității, la dezechilibre hormonale, la stări de anxietate”, a spus Corina Bogdanici, dietetician.
Tinerii care devin dependenți de băuturi energizante sunt ajutați să renunțe treptat, astfel încât să fie evitat riscul de a intra în sevraj.