Un șofer care a provocat un accident a făcut circ la venirea poliției. Bărbatul a fost condamnat în trecut pentru crimă (VIDEO)

Un șofer care a provocat un accident a făcut circ la venirea poliției. Bărbatul a fost condamnat în trecut pentru crimă (VIDEO)

Focuri de armă la malul mării. Un şofer nervos, care a provocat un accident de circulatie în Năvodari, a făcut un adevărat circ la vederea echipajelor de Poliţie, informează B1 TV. Unul dintre agenţi a fost nevoit să scoată pistolul ca să îl liniştească. Încătuşat şi dus la secţie pentru audieri, anchetatorii şi-au dat seama că stau de vorbă cu un client mai vechi. Bărbatul a fost condamnat în trecut pentru crimă.

S-au petrecut scene de film între Navodari și Mamaia. Puțin după ora 10.00, o banală tamponare între două mașini a iscat un scandal în toată regula. Unul dintre șoferi, care susținea că nu este vinovat, a încercat să-l lovească pe celălalt conducator auto.

Speriați că bărbatul devine violent, martorii au sunat la 112. Nici poliția nu a reușit să-l potolească așa că unul dintre agenți a scos pistolul și a tras un foc de avertisment. De aici, toți protagoniștii circului au ajuns la secție. Șoferul recalcitrant este reținut și cercetat acum pentru ultraj și ar putea fi arestat preventiv.

Un șofer care a provocat un accident a făcut circ la venirea poliției

#DIRECT_ONE_yejpnk#