Reclasificarea localităților va produce anumite schimbări pornind de la salariile angajaților până la impozitele unor orașe și comune.
Dacă lucrurile nu vor fi realizate așa cum trebuie, există riscul să aibă loc cel mai mare haos legislativ din ultimele decenii.
„Din păcate pentru noi acest proiect are puține șanse de succes pentru că este făcut tot de specialiștii de birou ai ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Cine preia legea asta mai departe își va sparge capul cu Codul Fiscal, exact cum o facem noi acum din alte puncte de vedere”, a declarat Ionel Chiriță, președintele executiv al Asociației Orașelor din România (AOR), potrivit Libertatea.
Chiriță este de părere că vor exista situații în care tot ce a fost realizat în ultimii ani să fie cauzat de probleme de cel mai mare haos legislativ din ultimii ani.
„Legea asta va afecta absorbția de fonduri europene, salariile angajaților, ale primarilor, se duce în impozite și taxe locale. Legea asta va trebui să definească multe lucruri pentru că altfel va strica tot ce s-a făcut în ultimii 25 de ani. Asta pentru că toate criteriile care sunt acolo nu reflectă deloc situația reală a Unităților Administrative Teritoriale (UAT)”, a adăugat șeful AOR.
În România există 35 de comune care au peste 10.000 de locuitori, din cele peste 2.800 de comune și peste 1300 care au peste 3.000 de locuitori.