Un tânăr de 18 ani a alunecat sub roțile unui tren. Piciorul i-a fost secționat. Iată ce s-a întâmplat

Un tânăr de 18 ani a alunecat sub roțile unui tren. Piciorul i-a fost secționat. Iată ce s-a întâmplat
Sursă foto: Pixabay

Un accident grav a avut loc în Buzău. Un tânăr în vârstă de 18 ani a alunecat sub roțile unui tren. El a fost transportat în stare gravă la spital, conform Știrile ProTv.

Ce s-a întâmplat

În momentul în care trenul a oprit în gara din Buzău, tânărul ar fi coborât pentru scurt timp. La plecarea trenului, pasagerul a încercat să urce, însă ar fi alunecat, iar un picior a fost secţionat de una dintre roţi, potrivit unor surse din Poliție.

„În noaptea de 21 spre 22 iunie, în jurul orei 03:00, traficul feroviar a fost blocat în staţia Buzău, pe fondul producerii unui accident. Din primele date de la faţa locului a reieşit că trenul personal ce se deplasa pe ruta Constanţa – Buzău ar fi surprins şi accidentat un tânăr de 18 ani, din Botoşani. Persoana rănită a fost preluată de ambulanţă şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale”, a transmis duminică Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău.

În urma acestora, a fost întocmit un dosar penal. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.