Eveniment
Fostul premier Victor Ponta, cu ajutorul avocaților săi, a formulat o plângere pentru anularea ordinului de ministru al Educației prin care i s-a retras titlul de doctor, arată ziare.com.
Plângerea a ajuns la Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice și urmează să fie soluționată de instanță de judecată, potrivit unor surse din minister.
Ministrul Educației i-a retras, pe 1 august, lui Victor Ponta titlul de doctor în drept acordat de Universitatea București în 15 decembrie 2003.