Trump, nemulțumit de relatările despre Iran. Vrea să dea în judecată jurnaliști pentru defăimare

Trump, nemulțumit de relatările despre Iran. Vrea să dea în judecată jurnaliști pentru defăimare
Donald Trump. Sursa foto: Hepta - Abaca Press / AA/ABACA

Președintele american Donald Trump a reacționat dur la apariția în presă a unor articole care contrazic versiunea oficială a administrației sale privind atacurile asupra programului nuclear iranian. Acesta a anunțat că intenționează să dea în judecată publicațiile The New York Times și CNN, acuzându-le că au publicat informații false și dăunătoare imaginii sale, relatează Agerpres.

Scandalul a pornit de la publicarea unui raport preliminar al Agenției de Informații a Apărării, potrivit căruia raidurile americane au reușit doar să întârzie programul nuclear iranian cu câteva luni, și nu să-l distrugă complet, așa cum susținea Trump.

Potrivit președintelui american, atacurile au reprezentat un „succes istoric”, iar orice relatare contrară este „defăimătoare, nepatriotică și menită să submineze încrederea publicului”.

Publicațiile reacționează: „Nu ne retragem nicio postare”

Avocatul personal al lui Trump, Alejandro Brito, a trimis scrisori oficiale către ambele redacții, solicitând retragerea articolelor și prezentarea de scuze publice. The New York Times a refuzat ferm aceste cereri, subliniind că raportul citat este real, confirmat ulterior și de oficiali din administrație.

„Am spus adevărul, cât de bine am putut. Nu vom retrage nimic”, a transmis David McCraw, avocatul publicației, potrivit NY Times.

CNN a confirmat la rândul său că a primit o notificare legală similară, însă nu a oferit detalii despre un eventual răspuns. Pe rețelele sociale, Trump a cerut concedierea jurnaliștilor implicați și a afirmat, fără dovezi, că materialele apărute au fost „o ofensă la adresa militarilor americani”.

Donald Trump nu este la prima abatere de acest fel. În trecut, a mai intentat procese împotriva CNN, ABC News și altor companii media, unele dintre ele soluționate prin despăgubiri financiare. În alte cazuri, acțiunile sale în instanță au fost respinse.