Alexandru Noapteş a demisionat din conducerea ADPP Sector 1, după ce presa a publicat trecutul controversat al acestuia

Alexandru Noapteş a demisionat din conducerea ADPP Sector 1, după ce presa a publicat trecutul controversat al acestuia

Alexandru Noapteş, fostul director al CFR, a demisionat din funcţia de director adjunct al ADPP Sector 1 la doar o săptămână de la numire. Decizia vine în urma publicării în presă a trecutului controversat al acestuia de către Digi24.

Fostului director al CFR Călători, Alexandru Noapteş, i-a fost în decembrie 2014 de către instanţa supremă 1,4 milioane de euro, bani pe care nu i-a putut justifica. (Detalii AICI)

PSD-iștilor aflați la conducerea Capitalei nu li s-a părut ceva grav și l-au numit pe acesta șef peste serviciul mecanizare, serviciul drumuri, de serviciul spaţii verzi, compartimentul auto, parcările, semnalizările rutiere din Sectorul 1.

Amintim că Alexandru Noapteş a intrat în vizorul opiniei publice în 2009, când un ziar central a publicat facturi din care reieşea că fostul şef al CFR Călători a cheltuit 72.500 de dolari în doar trei zile, în magazine de lux din New York. Inspectorii ANI s-au autosesizat şi au descoperit că Alexandru Noapteş avea în conturi 1,4 milioane de euro pe care nu i-a putut justifica.

Instanţa Supremă a decis pe 12 decembrie 2014 confiscarea sumei.

Alexandru Noapteş este cuscrul fostului lider PSD Viorel Hrebenciuc. Fiica fostului şef al CFR Călători, Irina Noapteş, s-a căsătorit în septembrie 2014 cu Andrei Hrebenciuc.

Tags: