Nicușor Dan se va consulta cu partidele înainte de a numi un viitor șef la Serviciul Român de Informații (SRI). Șeful statului își ia măsuri de prevedere, astfel, pentru a evita un vot negativ în Parlament.
Șeful statului a declarat, într-o conferință de presă, că s-a gândit la câteva nume de persaoane care ar putea ocupa poziția de director al Serviciului Român de Informații.
„Propunerea o face preşedintele şi bineînţeles că fiind şi momentul acesta delicat nu îmi doresc să facem jocuri, să propun oameni pe care eventual Parlamentul să îi respingă. O să mă consult cu partidele, dar numirea în mod constituţional o face preşedintele”, a afirmat Nicuşor Dan.
Nicușor Dan a precizat că va face o propunere, însă, abia după ce se va consulta cu liderii politici, ținând cont de opiniile acestora. El a precizat că nu dorește să facă jocuri politice și nici să propună oameni care să nu treacă de votul Parlamentului.
„Discuţia asta am avut-o şi cu partidele, şi înainte de formarea Guvernului. Propunerea va veni de la mine, evident că îi voi consulta, dar propunerea va veni de la mine. Am nişte persoane în cap aşa cum am avut şi pentru Curtea Constituţională. Încă sunt în proces de analiză. La fel şi pentru SIE”, a transmis președintele Dan.
Postul de director al SRI este vacant încă din vara anului 2023, după demisia lui Eduard Hellvig de la conducerea acestui serviciu de informații.
În cazul SIE, actualul director, Gabriel Vlase, e contestat public după dezvăluirile privind vizita sa la Abu Dhabi pentru a urmări Marele Premiu de Formula 1. Această călătorie a avut loc pe 8 decembrie, în contextul disputelor legate de implicarea unor puteri străine în alegerile prezidențiale din România
În acele zile, CCR tocmai hotărâseanularea alegerilor prezidenţiale din cauza interferenţelor străine în procesul electoral.