Șeful ASF, Alexandru Petrescu, a explicat vineri, după ședința de Guvern, că limitarea retragerii imediate la 25% din fondurile din Pilonul II și extinderea plăților eșalonate de la 5 la 10 ani sunt măsuri necesare pentru a gestiona presiunea care va apărea în sistem începând cu anul 2030.
“Adoptarea legii privind plata pensiilor private reprezintă un demers necesar și prioritar, având ca scop completarea cadrului legal aplicabil pensiilor private prin crearea bazei de funcționare a fazei de plată a pensiilor și a condițiilor pentru operaționalizare a sa”, a precizat șeful ASF, Alexandru Petrescu.
Guvernul a discutat în primă lectură proiectul de lege care va reglementa plata pensiilor private, la 17 ani de la înființarea Pilonului II. Noua lege ar urma să înlocuiască actualul sistem provizoriu.
Petrescu a mai afirmat că în nicio țară europeană nu este permisă retragerea integrală a banilor din fondurile de pensii private. Totuși, a precizat că există excepții pentru persoanele care nu îndeplinesc anumite stagii minime de cotizare.
„Mecanismul este construit pe două forme de extracție a pensiei private: pensia de tip retragere programată care se va plăti pe o perioadă determinată, cu garanția rambursării integrale a activului cumulat, și pensia viageră, cu plată pe toată durata de viață a participantului. În completare acestor două forme de plată este prevăzut și dreptul pensionarului de a retrage o sumă forfetară de până la 25% din activul acumulat, într-o formă similară celor aplicate în alte state europene”, a spus șeful ASF, Alexandru Petrescu.
Oficialul a adăugat că această lege era necesară încă de la începutul funcționării Pilonului II și că este o prioritate pentru aderarea României la OCDE.
În ceea ce privește consultarea publică, Petrescu a anunțat că aceasta va fi extinsă.
„Este totodată un răspuns așteptat de milioane de participanți, care, începând cu anul 2030, vor începe să intre masiv în faza de plată”, a continuat el.