Actrița Anca Pandrea, în vârstă de 79 de ani, a vorbit despre starea ei de sănătate. Aceasta spune că este dependentă de oxigen.
Anca Pandrea a fost diagnosticată, în urmă cu câțiva ani, cu insuficiență cardiacă și respiratorie, conform Click.
„Am mereu după mine această geantă cu dispozitivul de oxigen portabil, dar am și oxigen static, acasă, lângă pat, e un aparat pe rotile, cu fire. Folosesc oxigenul și noaptea, când dorm, ca să nu risc să mă sufoc în somn”, a mărturisit Anca Pandrea, conform Click.
„Pentru oxigenul portabil, trebuie însă recomandare, de la medicul pneumolog, apoi trebuie luată aprobare, ca să pot primi, nu se dă prea ușor. Sunt dependentă, da, tot timpul de oxigen, e obligatoriu să îl folosesc mereu”, a adăugat ea.
„Noaptea, în somn, dacă nu ai aer e foarte riscant. Dar, sunt bine, în general, mai fac treabă prin casă, prin curte. Când obosesc mă mai odihnesc. Aici, în casa bunicii mele, că de la ea am moștenit-o, am lumea mea. Pozele și amintirile cu Iura, toate sunt aici și îmi dau putere”, a mai spus actrița.
Anca Pandrea a vorbit și despre regretatul ei fiu vitreg, Ducu Darie. Au trecut șase ani de când acesta nu mai e.
„Ducu era un băiat talentat, muncea enorm, a fost directorul Teatrului Bulandra, ne vizita mai rar, că nu avea timp”, a mărturisit actrița.
„Tare am suferit însă când Ducu s-a stins din viață. S-a dus mult prea devreme, era prea tânăr pentru așa sfârșit. Bine că Iura s-a dus înaintea fiului său, căci vestea l-ar fi terminat sufletește, își iubea foarte mult băiatul. Ducu a fost lângă mine când Iura s-a stins din viață, mi-a fost un real sprijin, ne-am ajutat mereu la nevoie. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Ducu! E în Cer, alături de tăticul lui!”, a mai spus ea.