Dincolo de cariera sa artistică, Tudor Chirilă este cunoscut pentru implicarea sa în probleme civice, sociale sau chiar politice. De-a lungul timpului, artistul a adresat diverse mesaje pe pagina sa de Facebook, fie despre persoanele publice implicate în controverse, fie chiar despre o situație care se întâmpla la nivel național. De data aceasta, cel vizat într-o postare a fost chiar Nicușor Dan. Cântărețul venit cu statistici și cazuri concrete prin care a încercat să demonstreze contrariul afirmației făcute de președintele României, afirmație potrivit căreia „magistrații din România au muncit anii aceștia de două, trei ori mai mult decât omologii lor din țări europene”.
Artistul și-a început postarea citând declarația președintelui. În următoarea propoziție, Chirilă mărturisește că speră ca președintele „să fi vrut să spună altceva”, pentru că, în caz contrar, „are o problemă cu oamenii care l-au votat (gen România onestă)”.
Tudor Chirilă a atacat afirmația lui Nicușor Dan, referitoare la munca depusă de magistrații de la noi din țară, cu o statistică referitoare la numărul de judecători per suta de mii de locuitori din România și media la nivel european.
„Conform CEPEJ (European Commission for the Efficiency of Justice), în 2020 România avea aproximativ 4.600 de judecători în total, asta înseamnă 24 de magistrați la 100.000 de locuitori. Media europeană era de 21,5 judecători la 100.000 de locuitori în 2019 – 2020. Dar, tot conform CEPEJ, hai să facem o comparație Franța – România și să aflăm că în Franța avem 11,5 judecători la 100.000 de locuitori care, așa cum spuneam într-o postare anterioară, au și pensiile mai mici”, a scris artistul.
Țara noastră nu doar că depășește media europeană a numărului de magistrați, dar nu pare nici foarte promptă atunci când vine vorba de soluționarea unor probleme juridice. Tudor Chirilă a readus în atenție câteva cazuri celebre de la noi, cazuri pe care Instanța amână să le rezolve chiar și de zeci de ani.
„Păi, dacă judecătorii noștri muncesc mai mult decât ăia europeni am și eu niște întrebări: cum se face că Ion Iliescu a murit nejudecat în dosarul Revoluției, cum se face că dosarul mineriadei 13-14 iunie nu e finalizat, cum se face că la șapte ani de la dosarul 10 august nu avem nici măcar urmărirea penală terminată, cum se face că după opt ani de zile dosarul lui Secureanu, care (demonstrat) fura zilnic bani din casieria spitalului Malaxa, a fost reluat de la zero, cum se face că 50 de milioane de euro, prejudiciul din dosarul Voiculescu, nu sunt recuperați, iar recuperarea suspendată de Curtea de Apel, cum se face că s-a ridicat sechestrul în dosarul Nordis, cum se face că dosarul de 30 de milioane de euro mită al lui Vanghelie s-a prescris sau că alte sute de dosare de corupție sunt prescrise sau cu prejudicii nerecuperate?”, a continuat Tudor Chirilă.
Artistul a continuat postarea, criticând eficiența sistemului judiciar, mai ales atunci când se presupune că ar trebui să facă dreptate cetățenilor de rând.
„Poate că ar trebui să vă întrebați, sau să fiți întrebat mai des, domnule Nicușor Dan, de ce este sistemul de justiție ineficient înainte să afirmați nedemonstrabil că judecătorii muncesc dublu față de omologii lor din alte țări europene? Păi, dacă muncesc dublu înseamnă că sistemul nostru funcționează PROST, nu? Sau că funcționează doar pentru mafioți”, a adăugat cântărețul, potrivit Click!.
Spre sfârșitul postării, Tudor Chirilă a criticat consilierii prezidențiali și strategia de comunicare a lui Nicușor Dan, numind, de asemenea, câteva aspecte asupra cărora ar fi necesar ca președintele României să își îndrepte atenția în următoarea perioadă.
„Domnule Nicușor Dan, vă transmit eu aici ce spun mulți dintre cei care v-au votat. Că ar fi trebuit să aveți deja alți consilieri decât pe cei ai lui Klaus Iohannis, că ar fi trebuit să numiți deja șefii serviciilor secrete, că ați promis explicații clare vis-a-vis de ce s-a întâmplat în noiembrie – decembrie 2024, că ar trebui, în loc să vă preocupați de volumul de muncă al magistraților, să vă preocupați de numirile din justiție – vezi Lia Savonea, unic candidat la Înalta Curte – sau poate chiar de funcționarea justiției? (…) Asta ca să știm și noi una, alta, dacă v-au făcut farmece serviciile sau poate că gândiți altfel decât în luna mai”, a mai scris Tudor Chirilă.