Gigantul farmaceutic danez Novo Nordisk a anunțat, miercuri, o restructurare majoră, ce presupune concedierea a 9.000 de angajați, adică 11,5% din personalul său global. Măsura are ca scop economii anuale de aproximativ 1,26 miliarde de dolari, conform Reuters.
Compania a explicat că decizia face parte dintr-un plan de „transformare extinsă” care vizează simplificarea organizării interne și relocarea resurselor către domeniile cu cea mai mare creștere, în special medicamentele pentru slăbit și combaterea obezității, informează Economica.net.
La nivel global, Novo are 78.400 de angajați, dintre care 5.000 vor fi concediați doar în Danemarca. În România, compania raporta 108 angajați în anul 2024, însă nu a fost precizat dacă aceștia vor fi afectați direct de restructurare.
În România, NOVO NORDISK FARMA SRL a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de 1,356 miliarde lei și un profit net de 34 milioane lei. Comparativ cu anul precedent, afacerile companiei au crescut cu peste 30%.
Deși anul trecut Novo Nordisk devenea cea mai valoroasă companie din Europa, cu o capitalizare de circa 650 miliarde dolari datorită cererii mari pentru Wegovy și Ozempic, concurența tot mai acerbă a început să afecteze vânzările.
Acțiunile companiei s-au depreciat cu aproape 46% la Bursa din Copenhaga, iar capitalizarea bursieră a coborât la 181 miliarde dolari.
Analiștii Barclays estimează că, în următorul deceniu, vânzările anuale de medicamente pentru pierderea în greutate ar putea atinge 100 miliarde dolari, față de circa șase miliarde în prezent.