Donald Trump a refuzat să facă apel la unitatea națională pentru a depăși diviziunile din Statele Unite, după asasinarea activistului de dreapta Charlie Kirk.
Într-un interviu acordat emisiunii Fox & Friends vineri dimineață, președintele a fost întrebat ce este de făcut pentru a „repara țara” și pentru a exista din nou o uniune, însă răspunsul acestuia a fost de-a dreptul surprinzător.
Asasinarea activistului Charlie Kirk a stârnit controverse și reacții în toată lume și, fiind cunoscut faptul că Kirk era un susținător al lui Trump, președintele american a oferit mai multe reacții în urma incidentului.
La întrebarea primită în cadrul emisiunii, Donald Trump a făcut acuzații la adresa radicalilor de stânga.
„Vă spun ceva care o să-mi creeze probleme, dar nu-mi pasă deloc. Radicalii de dreapta sunt radicali pentru că nu vor să vadă crime… Radicalii de stânga sunt problema. Sunt vicleni și oribili și foarte abili politic. Vor bărbați în sporturile feminine, vor transgender pentru toată lumea, vor granițe deschise. Cea mai mare nenorocire care s-a întâmplat acestei țări”, a spus președintele american, conform The Guardian.
Președintele american consideră „stânga radicală” principalul vinovat de asasinatele care au loc în Statele Unite ale Americii. Acesta a lansat amenințări la adresa radicalilor de stânga și a spus ce își propune administrația prezidențială să facă.
„Administrația mea îi va urmări pe toți cei care au contribuit la această atrocitate și la toate celelalte violențe politice, inclusiv organizațiile care le finanțează și le susțin.
Violența politică a stângii radicale a rănit prea mulți oameni inocenți și a curmat prea multe vieți”, a spus liderul de la Casa Albă, într-un videoclip postat pe rețelele de socializare.
Este cunoscut faptul că Charlie Kirk era unul dintre cei mai înfocați susținători ai lui Donald Trump. După ce activistul a fost împușcat letal, în timp ce ținea un discurs în cadrul Universității Utah Valley, președintele american a vorbit despre acesta.
Trump la descris pe Kirk ca fiind o adevărată inspirație pentru cetățenii americani, numindu-l „un martir al adevărului și libertății”.
De asemenea, liderul de la Casa Albă și-a exprimat regretele și condoleanțele pentru pierderea pe care familia lui Charlie Kirk o suferă. Activistul avea o soție, Erica, și doi copii.
„Sunt îndoliat și furios după asasinarea lui Charlie Kirk, în campusul universitar din Utah. Charlie a inspirat milioane de oameni și în seara asta, toți cei care l-au cunoscut și l-au iubit sunt uniți de șoc și groază.
Charlie era un patriot care și-a dedicat viața dezbaterilor libere și țării pe care a iubit-o atât de mult, Statele Unite ale Americii. El a luptat pentru libertate, democrație, justiție, cât și pentru americani. Este un martir al adevărului și libertății. Nu a existat cineva mai respectat de către tineri.
Charlie era, de asemenea, un credincios, iar noi ne consolăm cu gândul că el este acum în Rai. Rugăciunile noastre se îndreaptă spre soția lui, Erica, cei doi copii ai săi și către familia pe care a iubit-o mai mult decât orice pe lume”, a spus în deschiderea discursului de pe Internet.
Numele celui care l-a ucis pe Charlie Kirk este Tyler Robinson, un tânăr de 22 de ani, student la Utah State University. Conform informațiilor din presă, acesta provine dintr-o zonă suburbană a statului Utah și locuia împreună cu părinții într-o casă evaluată la circa 600.000 de dolari.
Vecinii au fost șocați să afle gestul macabru pe care Tyler l-a săvârșit, deoarece nu cunoșteau ca acesta să aibă astfel de apucături violente.