Un tânăr fără adăpost i-a cerut mâncare unui străin. Însă, bărbatul i-a adresat o întrebare care i-a schimbat viața pentru totdeauna

Peter Mutabazi, un tânăr fără adăpost, și-a zărit ținta într-o seară, în timp ce mergea printr-o piață aglomerată. Ținta tânărului, un bărbat care era singur, îmbrăcat elegant, cu o cămașă cu nasturi, pantaloni kaki și ochelari de vedere profesorali, se plimba printre tarabele cu mâncare, fără să observe că Mutabazi se apropia de el cu fiecare pas.

„Tipul ăsta habar n-are” , își spuse Mutabazi, pe atunci în vârstă de 15 ani, apropiindu-se de bărbatul respetiv. Nici măcar o dată nu s-a uitat să vadă cine se tot apropie de el și nici nu a dus mâna la portofel, ca să se asigure că încă e acolo.

Cum supraviețuia Peter Mutabazi

Totul se întâmpla în anul 1988, în Kampala, Uganda, iar Peter Mutabazi trăia singur pe străzi de cinci ani. Era doar unul dintre miile de copii fără adăpost care încercau să supraviețuiască în capitala țării sale, într-o perioadă periculoasă. Economia Ugandei fusese devastată de un război civil, lovituri de stat și o epidemie de HIV.

Tânărul Peter a supraviețuit furând și cerșind. De obicei, se apropia de persoane care cumpărau ceva de la tarabe, pentru a le cere ceva de pomană, oferindu-se în același timp să le care pungile de cumpărături, doar pentru a fura niște mâncare din pungi în timp ce le căra cumpărăturile la mașină. Înainte să poată face același lucru cu acest străin, bărbatul s-a întors spre el.

Bărbatul a zâmbit, apoi și i-a pus o întrebare atât de neașteptată încât adolescentul a făcut involuntar câțiva pași înapoi. Această întrebare reprezenta un pericol pe care vicleanul Mutabazi nu-l anticipase.

Acea întrebare, și răspunsul pe care l-a dat el în schimb, aveau să-i schimbe viața pentru totdeauna.

Cum este acum Mutabazi

Mutabazi o duce extrem de bine acum. Are o casă cu cinci dormitoare, în Charlotte, Carolina de Nord, iar o Tesla albă stă pe aleea din fața casei sale. De asemenea, are doi câini bine îngrijiți, Simba, un goldendoodle, și Rafiki, un labradoodle, iar peluza din fața casei este foarte bine îngrijită. Însă, acest stil de viață al lui Mutabazi nu ar fi fost posibil fără străinul pe care l-a întâlnit acum mai bine de 30 de ani.

View this post on Instagram

A post shared by Peter Mutabazi l Foster and Adoptive Dad (@fosterdadflipper)

Astăzi, Mutabazi este probabil cel mai cunoscut tată adoptiv din SUA. A crescut 47 de copii și a adoptat alți trei. Pentru aceștia, a pregătit o cameră de joacă bine aprovizionată, care se află în dreapta holului său, plină cu ursuleți de pluș, un poster gigantic cu dinozauri și un alt poster cu litere gigantice, colorate, unde scrue: „VREAU SĂ FII îndrăzneț, grațios… neînfricat, hotărât și TU!”

Aceasta este versiunea lui Mutabazi pe care publicul american a văzut-o în ultimii ani. A scris două cărți, a strâns peste 870.000 de urmăritori pe Instagram și a fost prezentat pe scară largă în mass-media pentru munca sa în plasament. Portretele lui Mutabazi îl arată îmbrățișând și jucându-se cu copiii săi, mulți dintre ei fiind albi.

Fotografiile lor, un imigrant african cu pielea închisă la culoare, care apare lângă copii albi și blonzi, oferă o privire asupra unei alte lumi, dincolo de diviziunile rasiale persistente ale Americii.

Anthony, primul copil adoptat de Mutabazi, are acum 19 ani și spune că vrea să fie un susținător al plasamentului familial, la fel ca tatăl său.

View this post on Instagram

A post shared by Peter Mutabazi l Foster and Adoptive Dad (@fosterdadflipper)

Ce obișnuia să-i spună lui Peter Mutabazi tatăl său biologic

Mutabazi, în vârstă de 52 de ani, spune că nu și-a imaginat niciodată că va ajunge unde este astăzi.

„A visa ca un copil al străzii înseamnă a te minți pe tine însuți”, spune el. „Nu visam, pentru că visarea nu era ceva ce ni s-a dat să învățăm. A visa un loc mai bun înseamnă a te minți pe tine însuți și nu vrei să te minți pe tine însuți în fiecare zi.”

„Tatăl meu obișnuia să-mi spună: «Aș vrea să nu te fi născut niciodată, ca să nu fiu nevoit să te hrănesc»”, a declarat Peter Mutabazi.

Însă, o voce crucială a lipsit din poveștile despre Mutabazi. Este vocea omului care l-a învățat să viseze. Este bărbatul pe care l-a întâlnit Mutabazi în piața din Uganda și l-a inspirat să scrie în memoriile sale: „Întreaga mea viață se bazează pe primirea bunătății nemeritate”.

Cine este bărbatul din piață, care i-a schimbat viața lui Peter Mutabazi

Cine este acel om? Și dintre toți copiii străzii din Kampala, de ce l-a ales pe Mutabazi? Numele bărbatului este Jacques Masiko, iar viața lui a avut și ea partea ei de dramă. Acum, în vârstă de 77 de ani, încă locuiește în Uganda. Un bărbat jovial, care vorbește cu un ușor accent britanic, spune el că atunci când l-a întâlnit prima dată pe Mutabazi, a văzut un adolescent singur, slăbit și traumatizat.

„Era desculț și fără speranță”, a declarat Masiko pentru CNN. „Părea că își dorea o conexiune. Voia pe cineva care să-i ofere o viață plină de sens.”

Călătoria lui Mutabazi de pe străzile din Kampala până în America ar fi putut fi deraiată de multe ori în tinerețea sa. A comparat-o cu o călătorie pe Lună, i se părea imposibil acest lucru.

Mutabazi s-a născut într-un sat din apropierea graniței dintre Uganda și Rwanda și a crescut într-o colibă ​​cu acoperișul de paie alături de părinții și cei trei frați ai săi. Nu a avut niciodată o pereche de pantofi și nici nu a dormit pe o saltea în copilărie. Dar mai gravă decât sărăcia a fost abuzul verbal și fizic din partea tatălui său.

„Tatăl meu obișnuia să-mi spună: «Aș vrea să nu te fi născut niciodată, ca să nu fiu nevoit să te hrănesc»”, a declarat el pentru CNN.

Peter a fugit la 10 ani de acasă pentru că spune că se temea că tatăl său îl va ucide într-o zi. Însă, în Kampala îl așteptau și mai multe necazuri. S-a alăturat unui grup de copii ai străzii, care au supraviețuit prin furt, muncă ieftină și ceva mai rău, prostituție.

Un bărbat i-a aruncat unui copil, pe care Peter îl cunoștea, cu acid în față. Un alt copil a fost bătut până la moarte de un alt bărbat. Mulți dintre prietenii lui pur și simplu au dispărut.

Cum arăta casa în care locuia Peter Mutabazi

„Casa” lui Peter era o bucată de pământ lângă o groapă de gunoi. Mirosul neplăcut al gunoiului s-a lipit de el și se chinuia să doarmă cu muștele care zburau încontinuu pe lângă el. Îi era atât de frică să adoarmă în public din cauza a ceea ce i-ar putea face un străin, încât odată a stat cinci zile fără să doarmă. El se autointitula „Băiatul Gunoier”.

„Când trăiești înconjurat de gunoaie și miroși a gunoaie, iar oamenii te tratează ca pe un gunoi, e greu să nu te gândești la tine în felul acesta”, a scris el în memoriile sale, „Acum sunt cunoscut”.

Apoi, într-o zi, l-a văzut pe Masiko plimbându-se prin piață.

Ce întrebare i-a adresat un străinul Jacques Masiko lui Peter Mutabazi

În timp ce Peter Mutabazi și Jacques Masiko s-au întâlnit în piață, bărbatul i-a adresat o întrebare simplă: „Cum te numești?”

Peter a ezitat. Era o întrebare periculoasă, pentru că niciun adult nu-l  mai întrebase vreodată asta când se afla pe stradă. Faptul că nu-și spunea numele real era o formă de autoapărare. Anonimatul îl ajuta pe copilul străzii să-și construiască o armură psihologică. Putea rămâne insensibil, dacă se vedea doar ca Gunoier.

Dar acest străin l-a provocat să-și amintească umanitatea și să aibă încredere într-un adult.

„M-a speriat”, spune Mutabazi astăzi. „Bunătatea însemna pericol. Încerci să mă tratezi ca pe o ființă umană și asta e periculos pentru că știu că o să-mi ceri ceva ce nu vreau să îți dau sau o să mă forțezi să îți dau.”

Peter i-a spus adevăratul lui nume. Masiko a ales câteva banane banane din punga lui de cumpărături și i le-a dat. Băiatul se simțea neliniștit, dar găsise o sursă sigură de hrană. Ori de câte ori Masiko îl vizita în lunile următoare, Peter îl căuta pentru mai multă mâncare.

Și apoi, cu timpul, Masiko l-a asaltat cu mai multe întrebări pe băiatul străzii:

„Ai vrea să mergi la școală?”

„Ai vrea să luăm cina cu familia mea?”

„Ai vrea să mergi cu noi la biserică într-o zi?”

Nu i-a fost ușor lui Peter să răspundă. Schimbarea, chiar și din situația infernală în care se afla, părea amenințătoare. Nu-și putea imagina că va fi mai mult decât Gunoierul.

„Visatul nu făcea parte din ecosistemul meu”, spune Mutabazi pentru CNN. „Nu voiam să cred. A spera însemna să te minți pe tine însuți. Și nu voiam să mă mint pe mine însumi.”

Totuși, el a continuat să spună da. Masiko l-a înscris la un internat și a convins-o pe mama lui Peter să-i permită fiului ei să se mute cu familia sa. Și, treptat, Mutabazi a descoperit de ce putea acum visa: Nu putea alege o persoană mai potrivită pe care să o abordeze la piață.

Masiko este tatăl a șase copii biologici cu soția sa, Cecilia, dar nu poate număra câți copii a ajutat de-a lungul vieții. Un om elegant, care poartă pălării de lână asemănătoare cu cele Kangol, la sfârșitul anilor ’80, era și directorul de țară al Compassion International, o organizație creștină de ajutor umanitar cu sediul în Colorado, dedicată scoaterii copiilor din întreaga lume din sărăcie.

La început, adolescentul Peter a avut dificultăți în a se apropia de familia lui Masiko. Nu se alătura la masa familiei până când toți ceilalți nu erau așezați. Sărea de pe scaun și începea să strângă masa și să spele vasele, în loc să se relaxeze cu restul familiei în sufragerie. Adesea stătea lângă o ușă în timpul cinei, pregătindu-se pentru momentul în care Masiko ar fi furios și și-ar bate soția, așa cum făcea tatăl său biologic.

Cum i s-a schimbat viața lui Peter Mutabazi, după ce s-a mutat acasă la Jacques Masiko

„Cu el, am văzut ceva ce nu mai văzusem niciodată”, spune Mutabazi despre Masiko. „Stă cu familia lui, râd și vorbesc. Am crezut că e un spectacol, o glumă.”

Peter și-a dat seama că devenise parte a familiei, când Masiko i-a oferit o invitație la masa de seară. A arătat spre un loc liber de la masă și a spus că acum îi aparține lui Peter.

„Toată viața mea, nu am simțit că aparțin locului”, spune Mutabazi. „Dar când mi-au oferit un loc în plus, m-am simțit ca și cum: O, sunt special. Sunt suficient de bun să stau cu toată lumea.”

De asemenea, Masiko invita adesea personalități din afara țării, la masa familiei datorită activității sale prin Compassion International. Întâlnirea cu acești oaspeți, mulți dintre ei profesioniști desăvârșiți, l-a ajutat să-și realizeze visele pentru propria viață, spune Mutabazi.

Ce facultate a studiat Peter Mutabazi, băiatul străzii

Mutabazi a absolvit o universitate din Uganda cu ajutorul financiar al lui Masiko, înainte de a câștiga o bursă de studiu și, în cele din urmă, de a obține o diplomă în managementul crizelor de la Oak Hill College din Londra.

S-a mutat în SUA în 2002 pentru a studia teologia și este acum avocat senior pentru drepturile copiilor la World Vision, o organizație creștină internațională de ajutor, care sponsorizează copii nevoiași și oferă ajutor de urgență familiilor aflate în dificultate.

Călătoria psihologică pe care a parcurs-o Mutabazi este, în anumite privințe, mai descurajantă decât distanțele fizice pe care le-a parcurs. Dar Mutabazi spune că Masiko a fost întotdeauna Steaua lui Polară. Și-a dorit ceea ce avea Masiko, o familie iubitoare, educație și o viață dedicată ajutării celorlalți.

Când avea îndoieli și avea nevoie de putere, se gândea adesea la Masiko. Bărbatul îi spunea constant lui Mutabazi cât de deștept și curajos era.

„A devenit idolul meu”, spune Mutabazi despre Masiko. „Nu era nimic ce nu puteam face.”

Masiko a urmărit succesul lui Mutabazi de la distanță. Vocea i se înmoaie când vorbește despre rolul lui Mutabazi ca tată adoptiv.

„Mă bucură enorm să știu că munca mea nu a fost în zadar”, spune el.

Ce ce l-a ajutat Jacques Masiko pe Peter Mutabazi

Când a fost întrebat astăzi de ce l-a ajutat pe Mutabazi, Masiko invocă convingerile sale religioase.

„Credința mea în Hristos m-a îndemnat să-l iubesc pe Peter mai mult decât orice altceva”, spune el pentru CNN.

A existat și o altă explicație pentru acțiunile sale.

„Vreau să ajut pe cineva să treacă de la punctul A la punctul B”, spune Masiko. „Am văzut în Peter un mare potențial.”

„Ar putea exista și un alt motiv”, spune Josh Masiko, unul dintre cei șase copii ai lui Masiko. El spune că și tatăl său a crescut în sărăcie, alături de un tată distant care a avut multe soții, lucru obișnuit în unele culturi africane poligame.

„Amintirea lui din copilărie era dată la o parte”, spune Josh Masiko, care lucrează în prezent pentru Google în Atlanta, Georgia.

Tatăl său a ajutat mulți copii care erau ca Mutabazi, spune Josh Masiko. Părinții lui și-au deschis constant casele pentru copiii nevoiași, hrănindu-i și plătindu-le școlarizarea, spune el. Adesea, tânărul Masiko spunea că a trebuit să-și cedeze temporar camera pentru copii sau străini.

„Pur și simplu dăruiește”, a spus Josh Masiko despre tatăl său. „Încă plătește taxe școlare pentru oameni pe care nici măcar nu-i cunosc.”

Și acum, unii dintre cei pe care i-a ajutat Masiko oferă ceva înapoi.

Cu ce boală a fost diagnosticat, recent, Jacques Masiko

Masiko a fost, recent, diagnosticat cu cancer la prostată. Trebuia să strângă 11.000 de dolari pentru operație, dar nu avea banii necesari. Sute dintre foștii copii pe care i-a ajutat de-a lungul anilor, mulți dintre ei acum medici, ingineri și avocați, s-au unit pentru a-i plăti costurile. Acum face chimioterapie.

„Sunt puternic în spirit, chiar dacă trupul meu este slab”, spune el.

Când a plecat din Uganda pentru America, la vârsta de 18 ani, Josh Masiko spune că tatăl său i-a dat niște sfaturi.

„El a spus că cea mai mare investiție pe care o poți face nu este în… bogăție și nici în lucruri (materiale). Este în oameni. Dacă investești în oameni, nu poți da greș niciodată.”

Când este întrebat cât a investit în copii ca Mutabazi, Masiko face o pauză și încearcă să respingă întrebarea râzând. „Nu sufli în trompeta ta”, spune el.

Câți copii a ajutat, în total, Jacques Masiko

Când este întrebat, Masiko spune că a pierdut numărul copiilor pe care i-a ajutat. Apoi menționează o tânără care a venit să lucreze ca menajeră în casa lui acum câțiva ani.

„I-am spus soției mele că văd potențial în ea”, spune el. „Așa că am trimis-o la școală și anul trecut a absolvit și are o licență în asistență socială.”

Mutabazi este acum unul dintre cei mai importanți beneficiari ai săi. Masiko a zburat în SUA pentru a-i întâlni pe copiii lui Mutabazi adoptați și pe cei aflați în plasament. El este uimit de relația dintre Mutabazi și aceștia.

„Își revarsă viața în viețile lor”, spune Masiko. „Mă bucură enorm să știu că munca mea nu a fost în zadar.”

„În această după-amiază am citit un mesaj pe care Peter mi l-a trimis” prin e-mail, spune el. „Și, Doamne Dumnezeule – a spus: «Ești eroul meu. Mentorul meu. Speranța mea.» Mesajul acela îmi ridică moralul.”

În memoriile sale, Mutabazi descrie una dintre cele mai mari temeri ale sale: „Toată viața am trăit cu frica de a deveni ca tatăl meu.”

Acea frică s-a adeverit. A devenit într-adevăr ca tatăl său, nu ca cel biologic, ci ca bărbatul pe care îl numește acum tată.