Fenomen rar pe cerul României, vineri dimineață. La ce trebuie să fim atenți

Fenomen rar pe cerul României, vineri dimineață. La ce trebuie să fim atenți
Foto simbol: Pixabay

Un fenomen ceresc spectaculos este pe cale să aibă loc vineri dimineață, 19 septembrie 2025, când trei dintre cele mai strălucitoare corpuri cerești vizibile de pe Pământ, Luna, planeta Venus, și steaua Regulus, vor apărea extrem de apropiate pe cerul dimineții. Evenimentul, cunoscut sub numele de conjuncție, va atrage privirile celor care se vor uita la răsărit înainte de ivirea zorilor.

Ce se va vedea pe cer

În dimineața zilei de 19 septembrie, o semilună subțire, aflată în fază de aproximativ 5-6% iluminare, va răsări în est, la aproximativ 90 de minute înainte de răsăritul Soarelui. Alături de ea va străluci Venus, cea mai luminoasă planetă vizibilă pe cer, iar în apropiere se va afla și Regulus, cea mai strălucitoare stea din constelația Leului.

Distanța aparentă dintre Lună și Venus va fi extrem de mică, în jur de jumătate de grad, adică aproximativ cât diametrul aparent al Lunii. Regulus va fi poziționată puțin mai sus față de perechea Lună-Venus, formând un mic triunghi strălucitor, potrivit Fayobserver.

Pentru observatorii din anumite regiuni ale Canadei, fenomenul va fi și mai spectaculos: Luna va trece chiar prin fața lui Venus, producând o ocultare. Din restul Americii de Nord și din Europa, fenomenul va apărea ca o conjuncție strânsă, nu o acoperire completă.

Astronomii notează că astfel de alinieri nu sunt foarte frecvente, mai ales implicând obiecte atât de strălucitoare. Tocmai această apropiere vizuală neobișnuită le face să pară ca și cum ar fi fost foarte aproape unele de altele, deși în realitate se află la distanțe incomparabil diferite de Pământ.

De ce este special acest spectacol ceresc

Luna pare adesea să treacă pe lângă stele și planete în timpul mișcării sale lunare în jurul Pământului. În fiecare noapte, ea se deplasează pe fundalul cerului, apropiindu-se de diverse corpuri cerești. Totuși evenimentul din 19 septembrie este remarcabil prin faptul că implică trei dintre cele mai strălucitoare obiecte vizibile în acel moment și că toate vor părea foarte apropiate de boltă.

În termeni de luminozitate, ierarhia este clară:  Venus va fi de aproximativ 110 ori mai strălucitoare decât Regulus, în timp ce Luna, chiar și doar ca o seceră subțire, va domina scena. Partea superioară întunecată a Lunii va fi totuși vizibilă slab, datorită fenomenului numot „earthshine” (strălucire pământească), adică lumina Soarelui reflectată de Pământ și proiectată înapoi pe suprafața Lunii, scrie Live Science.

Când, cum și unde poate fi observat fenomenul

Pentru a te bucura de acest spectacol ceresc, este recomandat să:

  • Alegi un loc cu orizont estic complet liber, fără clădiri sau copaci care să blocheze vederea;
  • Îți setezi alarma între orele 5:00 și 5:30 dimineața, pentru a prinde momentul înainte ca cerul să se lumineze;
  • Verifici prognoza meteo cu o seară înainte, deoarece vizibilitatea depinde complet de cerul senin;

De asemenea, un binoclu sau un telescop mic îți va oferi o priveliște impresionantă, deoarece toate cele trei corpuri vor încăpea în același câmp vizual la putere mică, relatează Adevărul.

Dacă vrei să te orientezi înainte de momentul evenimentului, poți ieși noaptea pentru a localiza poziția lui Venus. Deși Luna nu va fi atunci lângă ea, poziția lui Venus nu se va schimba mult, așa că vei putea găsi ușor locul perfect de observație.

O ocazie rară de a privi cerul

Pe lângă trio-ul spectaculos Luna-Venus-Regulus, planeta Jupiter va fi vizibilă mai sus pe cerul estic în acea dimineață. Venus va străluci însă mult mai intens și mai jos pe cer, atrăgând imediat atenția.

Deși conjunctie este doar un efect de perspectivă (corpurile nu sunt de fapt apropiate unele de altele în spațiu), spectacolul vizual pe care îl oferă este deosebit și merită văzut. Dacă cerul este senin pe 19 septembrie, este o ocazie rarp și memorabilă de a observa frumusețea dinamică a cerului, chiar înainte de răsărit.